Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 838

Şedinţa publică de la 04 Februarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

x.x.x.x

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul O. J., împotriva sentinţei civile nr.2918/07.10.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimata SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns avocat J. N. pentru intimata SC E. SA B, lipsind recurenţii reclamanţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederând declararea şi motivarea recursului în termen legal, după care,

Nemaifiind cereri de formulat se acordă cuvântul părţii prezente pentru a pune concluzii asupra recursului de faţă.

Avocat J. N. pentru intimata SC E. SA B, pune concluzii de respingerea recursului şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j.

C U R T E A

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa civilă nr.2918/07.10.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j s-a respins acţiunea formulată de reclamantul O. J., în contradictoriu cu pârâta SC E. SA B.

Pentru a se pronunţa astfel, prin prisma art. 315 C.proc.civ. tribunalul a reţinut următoarele:

Prin decizia nr. 384/11.09.2007 pârâta SC E. SA B a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului O. J. pentru motive neimputabile salariatului, stabilind, totodată, dreptul acestuia la o indemnizaţie de concediere în cuantum de 22630 lei, ţinând cont de vechimea în E. si de dispoziţiile art. 50 din contractul colectiv de muncă., completate cu prevederile planului social.

Potrivit art. 50 alin. 1 din CCM /2007, la concedierile ce nu ţin de persoana salariatului angajatorul are obligaţia de a plăti acestuia o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Coroborând textele enunţate instanţa concluzionează că s-a instituit în favoarea salariatului concediat o indemnizaţie de concediere, al cărei cuantum nu poate coborî sub acest minim, nefiind însă, exclusă acordarea indemnizaţiei într-un cuantum superior.

Mai mult, instanţa a apreciat că este vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Aceste aspecte au fost, de altfel, lămurite si prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Din actele si lucrările dosarului instanţa a retinut că reclamantul a beneficiat de o indemnizaţie de concediere în cuantum 22630 lei de stabilită cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă , în funcţie de vechimea în E., cererea de acordare a sumei reprezentând echivalentul diferenţelor de drepturi salariale neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă în baza Planului Social şi al drepturilor salariale solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă fiind lipsită de temei legal.

Faţă de cele ce preced instanţa a respins în tot acţiunea, cererea accesorie privind actualizarea indemnizaţiei neputând primi o altă rezolvare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul O. J. criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

In motivele de recurs susţine că instanţa de fond greşit a respins acţiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părţile contractante prin amendamente, din care reiese că voinţa comună a părţilor a fost de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.

Recurentul susţine că Amendamentul la Planul social din 2006 nu poate face parte integrantă din Planul social pe anii 2005,2007,2008. Atât Amendamentul cât şi Planul social au natura juridică a unor convenţii, dar nu constituie anexe la contractul colectiv de muncă , chiar dacă sunt semnate de reprezentanţii societăţii şi cei ai sindicatului.

Examinând recursul, Curtea îl găseşte nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă

Potrivit dispoziţiilor   art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”.

În condiţiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizaţiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaţilor sunt nefondate argumentele recurentului în sensul că ar fi încălcate dispoziţiile art. 38 din Codul muncii . Plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaţilor concediaţi.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 din C o d u l d e procedură civilă, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

E. I DE

Respinge recursul declarat de reclamantul O. J., împotriva sentinţei civile nr.2918/07.10.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimata SC E. SA.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2010

Red.Jud. C.(...)

Tehnored. 2 ex./J.V.

05.03.2010

Red.j.f./ F. E.

N. B. D.