Cabinet avocat Dreptul muncii

DOSAR Nr(...)

- art. 50 alin.1 CCM -

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II A CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA Nr. 109

Şedinţa publică din data de 13 Ianuarie 2010

Completul compus din:

Preşedinte: Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

*******

Pe rol, soluţionarea recursului declarat de reclamanţii (...) J., G. P. H. şi D. G, împotriva sentinţei civile nr.2756/09.07.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC E. SA, având ca obiect, drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns pentru recurenţii reclamanţi depunând împuternicirea avocaţială, avocat J. Ş. D., prezent fiind şi recurentul reclamant G. P. H., iar pentru intimata pârâtă a răspuns avocat N. J..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că recursul este declarat şi motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură s-a depus în termen procedural întâmpinare cu exemplar pentru comunicare, după care, se comunică apărătorului recurenţilor întâmpinarea, pentru a cărei observare nu se solicită un nou termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare, acordă cuvântul părţilor.

Avocat J. Ş. D. pentru recurenţii reclamanţi, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei T r i b u n a l u l u i D o l j în totalitate, în sensul admiterii cereri introductive şi acordarea drepturilor prevăzute de art.50 alin.1 din CCM.

Nu solicită cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.

Avocat N. J. pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca fiind temeinică şi legală.

CURTEA

Asupra recursului de faţă.

Prin sentinţa civilă nr.2756/09.07.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii (...) J., G. P. H. şi D. G, în contradictoriu cu pârâta SC E. SA.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamanţii au fost angajaţi ai societăţii pârâte până la data concedierii, dată la care contractele individuale de muncă ale acestora au încetat, pârâta emiţând deciziile de concediere. Conform acestora contractele individuale de muncă ael reclamanţilor au încetat în temeiul art. 65 şi 66 din Codul muncii, respectiv ca urmare a desfiinţării posturilor ocupate de salariaţi.

Potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2005, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu ţin de persoana salariatului, acestuia i se plăteşte, funcţie de vechimea sa, o indemnizaţie de concediere. E. acestei indemnizaţii redate în cuprinsul aceluiaşi articol sunt minime, ele putând fi negociate cu G. E. (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispoziţiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

În Planul Social, la pct. 4 (E. Financiare), urmare a negocierilor finale, tranşele de vechime, funcţie de care se acordă indemnizaţiile de concediere, se reduc ca întindere, iar valoarea indemnizaţiei se majorează. În Planul Social, însă se foloseşte sintagma ,, vechime în E.”, spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se foloseşte sintagma ,,vechime în muncă”.

Reclamanţii consideră că cele două noţiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite şi, ca urmare, li se cuvine o dublă compensare pentru concediere : atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât şi cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).

Instanţa a apreciat neîntemeiată această susţinere, pentru următoarele considerente :

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2005, se stabilesc valorile minime ale indemnizaţiei de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia şi alte valori ale acesteia .

Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaţilor în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile, diminuarea consecinţelor concedierii. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariaţi, funcţie de activitatea depusă de aceştia în cadrul acelei unităţi şi, ca urmare, şi măsurile de protecţie negociate nu pot privi decât această activitate. A interpreta că cele două noţiuni sunt diferite şi privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.

De altfel, aşa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziţii se completează cu cele ale Planului Social şi nu se adaugă la acestea.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanţii criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate

Recurenţii susţin în esenţă că instanţa de fond a fost lipsită de rol activ şi nu a examinat probele certe.

Susţin că la momentul concedierii trebuiau să beneficieze de o indemnizaţie minimă de concediere conform art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, însă nu au beneficiat decât de drepturile menţionate în Planul social, deşi conform art. 50 alin. 4 din contractul colectiv de muncă prevederile domeniului se completează cu cele din Planul social.

Recurenţii susţin că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a legii .

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat şi urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:

Recursul vizează modul de soluţionare a fondului cererii de plată a indemnizaţiei de concediere prevăzute de art. 50 alin. 1 precum şi cuantumul acesteia conform contractul colectiv de muncă.

Contractele colective de muncă aplicabile, negociate pentru anii 2006, 2007, prevăd în articolul 50 alin. 1 şi 2 obligaţia angajatorului de a acorda o indemnizaţie de concediere salariaţilor, atât la concedieri individuale, cât şi la cele colective. Această clauză contractuală stabileşte totodată şi condiţiile de acordare, una dintre acestea fiind existenţa unei vechimi în muncă a salariatului. J. alin. 3 permite partenerilor sociali doar modificarea tranşelor de vechime şi a cuantumului valoric al indemnizaţiei. Astfel, părţile au posibilitatea modificării cuantumului indemnizaţiei prin intermediul Planului Social, însă nu şi a condiţiei de acordare.

Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin contractul colectiv de muncă , stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă

Potrivit dispoziţiilor   art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”, iar în problema cumulului indemnizaţiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părţile contractante şi-au exprimat expres şi neechivoc intenţia atât la momentul redactării contractului colectiv de muncă, cât şi prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.

Plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaţilor concediaţi.

Instanţa de fond a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, ţinând seama de intenţia comună exprimată expres şi neechivoc de părţile contractante.

Susţinerile recurenţilor în sensul că sunt încălcate dispoziţiile art. 38 din Codul muncii sunt de asemenea nefondate.

În condiţiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizaţiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaţilor, plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaţilor concediaţi.

Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că motivele de recurs sunt nefondate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 din C o d u l d e procedură civilă, urmează să respingă recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii (...) J., G. P. H. şi D. G, împotriva sentinţei civile nr.2756/09.07.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata pârâtă SC E. SA, având ca obiect, drepturi băneşti.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13.01.2010.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red.jud. C.T./.1 03.2010

Tehn.red. IB /2 ex

Jud F/ M G. şi D T.