Cabinet avocat Dreptul muncii

DOSAR Nr(...)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II A CIVILĂ ŞI PENTRU CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5148

Şedinţa publică din data de 30 T. 2009

Completul compus din:

Preşedinte: Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

*******

Pe rol, soluţionarea recursului declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr.7371/04.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă E. E..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă depunând împuternicirea avocaţială, avocat N. J., lipsind intimata reclamantă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învederează că recursul este declarat şi motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură, recurenta pârâtă a depus la dosar precizări şi un set de înscrisuri în susţinerea cererii de recurs, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa constatând cauza în stare de soluţionare, acordă cuvântul părţii prezente.

Avocat N. J. pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului şi modificarea sentinţei instanţei de fond, în sensul respingerii acţiunii.

CURTEA

Asupra recursului de faţă.

Prin sentinţa nr. 7371/04.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...) s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de intimată.

S-a admis acţiunea formulată de petentul(a)E. E., în contradictoriu cu intimata S.C. E. S.A. B.

A fost obligată intimata la plata catre petentă a diferentei dintre plăţile compensatorii acordate la data concedierii şi cele cuvenite conform Planului Social anexat la CCM/2005 precum si a drepturilor băneşti reprezentând contravaloarea salariilor cuvenite şi neacordate conform art.50 alin.1 din CCM/2005 aplicabil la data concedierii , actualizate la data plăţii efective.

A fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 400 lei.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut :

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa a respins-o cu motivarea că, sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective sau individuale de muncă) sunt incidente prevederile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acţiunea fiind supusă prescripţiei extinctive de trei ani, şi nu aceleia invocată de către intimată şi prevăzută la art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii.

Petentul(a) a fost concediat în 22.11.2005, în temeiul art.65 şi art. 66 din Codul muncii, ca urmare a reorganizării activităţii Zonei E. G conform Programului de reorganizare al E. S.A..

In conformitate cu Planul Social E., anexă la Contractul Colectiv de muncă al societăţii înregistrat sub nr.2643/11.05.2005 punctul 4 „E. financiare” – invocat, de altfel, şi de intimată în preambulul deciziei de concediere, angajaţii disponibilizaţi sunt îndreptăţiţi să beneficieze, în funcţie de vechimea în muncă în cadrul intimatei, de indemnizaţii de concediere, calculate conform art. 50 din CCM.

Conform art.50 din Contractul Colectiv de Munca al S.C. E. S.A., „la concedierea individuală din motive care nu ţin de persoana salariatului, angajatorul îi plăteşte, în funcţie de vechimea acestuia, o indemnizaţie minimă de concediere, în cazul petentului(ei) de 2 salarii medii nete.

S-a menţionat că valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E., prevederile domeniului vizat în articol completându-se cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

Conform Planului Social susmenţionat, salariul mediu brut E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili pe baza celui din 2004, majorat în anii următori direct proporţional cu acelaşi procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că indemnizaţia de concediere acordată potrivit pct.4 din Planul Social E. a fost calculată în mod corespunzător.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata a 2 salarii medii brute la nivelul E. conform art.50 alin.1 din CCM aplicabil la data concedierii, s-au reţinut următoarele:

Potrivit art.7 şi 8 din Legea 130/1996 „La negocierea clauzelor şi la încheierea contractelor colective de muncă, părţile sunt egale şi libere, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.

Contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.

Contractele individuale de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă.”

Potrivit art.243 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi, iar neîndeplinirea obligaţiilor asumate atrage răspunderea părţilor care se fac vinovate de aceasta.

Nu a putut fi reţinută apărarea intimatei în sensul că măsurile financiare prevăzute de art.50 din CCM cu cele prevăzute de planul social nu pot fi cumulate, întrucât din lecturarea celor două documente (semnate de ambele părţi, de altfel) nu rezultă că prevederile planului social sunt excluse sau înlăturate prin contractul colectiv de muncă în vigoare la data concedierii.

Mai mult decât atât, potrivit art.50 alin.4 din CCM aplicabil la data concedierii, ,,prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile planului social însuşit de părţi.”

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC E. SA criticând-o atât cu privire la modul de soluţionare al excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, cât şi cu privire la modul de soluţionare al cauzei pe fond.

Recurenta învederează că obiectul cauzei nu constă în solicitarea unor drepturi salariale, ci în plata compensaţiei aferente concedierii, care cad sub incidenţa prev. art.283 al.1 lit.a din Codul muncii şi drept urmare, dreptul material la acţiune al reclamantului este prescris raportat la faptul că decizia de concediere nu a fost contestată în termenul legal de 30 de zile de la momentul comunicării.

În măsura în care instanţa de recurs consideră neîntemeiată această excepţie, solicită a se constata că se impune admiterea excepţiei prescripţiei raportat la prev. art.283 al.1 lit.e Codul muncii, întrucât pretenţiile reclamanţilor derivă dintr-o clauză a CCM, situaţie în care termenul de prescripţie este de 6 luni şi nu cel de 3 ani prevăzut la lit.c a acestui articol.

Pe fondul cauzei, precizează că acţiunea formulată este neîntemeiată şi în mod greşit, instanţa de fond a considerat că Planul Social nu constituie o anexă la CCM.

Art. 1 din Planul Social, prevede în mod explicit faptul că acesta constituie o anexă la CCM urmând a produce efecte începând cu data semnării lui şi până la 31 decembrie 2010.

Prin acest Plan social s-au stabilit indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor face începând cu anul 2005 , valabilitatea sa fiind până la 31 decembrie 2010.

Urmează a se observa că obligaţia de plată a acestei indemnizaţii are un singur izvor- CCM la nivel de unitate, modificat prin adoptarea Planului Social şi amendamentelor la aceasta. Părţile CCM nu au intenţionat să acorde 2 remuneraţii compensatorii cu acelaşi titlu, iar instituirea măsurilor din Planul Social a condus la acordarea unor E. financiare mai avantajoase pentru salariaţii disponibilizaţi, comparativ cu cele prevăzute la art.50 din CCM.

Cu privire la suma încasată cu titlu de plăţi compensatorii cu ocazia disponibilizării în temeiul planului social, recurenta precizează că prin acest plan social s-au stabilit indemnizaţiile de concedierea pentru disponibilizările ce se vor face în 2005, precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii următori.

Cuantumul indemnizaţiei de concediere s-a stabilit pentru fiecare an în baza prevederilor acestui plan social, document încheiat între Patronat şi Sindicat la 21.04.2005, iar la al.4 s-a stabilit că pentru anul 2005, baza de calcul o constituie salariul mediu brut pe anul anterior, în speţă anul 2004.

Prin amendamentul din 09.01.2006 la planul social, s-a clarificat că E.le Financiare ce urmau a fi primite de salariat în urma disponibilizării să se stabilească ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Suma acordată reclamantului cu titlu de indemnizaţie de concediere a fost calculată în conformitate cu dispoziţiile Planului social.

Recurenta anexează la dosar concluzii scrise şi înscrisuri în susţinerea motivelor de recurs.

Curtea constată a fi fondat recursul doar cu privire la modul de soluţionare al acţiunii pe fond.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, se impun următoarele precizări:

Dispoziţiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripţie pentru formularea cererilor în vederea soluţionării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menţionat la litera a (de 30 de zile) de la data comunicării deciziei unilaterale a angajatorului referitoare la încheierea,executarea,modificarea,suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă;la litera c (de 3 ani) - în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator şi cel menţionat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.

Pentru a se reţine unul din cele două termene de prescripţie -30 de zile sau 6 luni invocate de recurentă, trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acţiune.

Este adevărat că drepturile băneşti reprezentând indemnizaţia de concediere solicitată de reclamant au fost stabilite prin decizia de concediere ,însă pentru a fi aplicabil termenul de prescripţie de 30 de zile , conflictul de muncă trebuie să aibă ca obiect contestarea deciziei de concediere referitoare la încheierea ,executarea.modificarea,suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă.

În raport de petitul cererii de chemare în judecată,este evident că reclamanta nu a înţeles să conteste decizia de concediere şi nu invocă aspecte legate nerspectarea contractul individual de muncă .

Deasemenea nici împrejurarea că această indemnizaţie a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul naşterii dreptului de a solicita această indemnizaţie (după încetarea raporturilor de muncă) şi, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizaţii ( măsură de protecţie socială la care sunt îndreptăţiţi salariaţii concediaţi, pentru motive care nu ţin de persoana lor, în vederea atenuării consecinţelor concedierii colective).

În acest sens,disp.art.39 alin.1 litera j din CM recunosc dreptul salariaţilor la protecţie în caz de concediere iar dispoziţiile art. 67 din CM instituie în favoarea salariaţilor aflaţi în această situaţie, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a şomajului şi de compensaţii în condiţiile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligaţie corelativă de a lua astfel de măsuri de protecţie faţă de aceşti angajaţi, potrivit dispoz. art. 69 alin.1lit. b coroborat cu disp.alin.2 lit.f din Codul muncii şi art. 78 alin. 3 din CCM la nivel naţional pe 2005.

Chiar dacă această măsură de protecţie este prevăzută şi în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părţilor contractante întrucât obligaţia angajatorului este o obligaţie legală.

Având în vedere raţiunea pentru care se acordă aceste compensaţii, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariaţi concediaţi din motive care nu ţin de persoana lor , rezultă că drepturile băneşti solicitate de reclamanţi au natura juridică a unor despăgubiri.

În speţă, obiectul conflictului individual dintre părţi îl constituie neplata acestor despăgubiri, iar termenul de prescripţie pentru formularea unei astfel de acţiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.

Criticile recurentei legate de modul greşit de soluţionare a fondului cauzei sunt însă întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:

Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unităţii, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin contractul colectiv de muncă , stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă.

Este fondată şi critica recurentei referitoare la modul de soluţionare de către prima instanţă a cererii privind acordarea diferenţei la indemnizaţia de concediere primită de reclamantă potrivit Planului social .

Aceasta întrucât, la data concedierii reclamantei şi primirii indemnizaţiei de concediere, era în vigoare Planul social încheiat 21.04.2005care menţiona că pentru anul 2005, salariul mediu brut pe E. care urma să fie luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere,este cel din 2004.

Ca urmare, întrucât raporturile de muncă ale reclamantei au încetat la 22.11.2005 , indemnizaţia de concediere pe care trebuia s-o primească în raport de vechimea în E. s-a calculat în mod corect potrivit Planului social .

Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 C.pr.civilă va admite recursul şi va modifica sentinţa în parte în sensul respingerii acţiunii pe fond.

Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC E. SA, împotriva sentinţei civile nr.7371/04.12.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l G o r j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata reclamantă E. E..

Modifică în parte sentinţa.

Respinge acţiunea pe fond.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.09.2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red. Jud.M.P.

Tehn.I.C./Ex.2/9.10.2009

J.F./D. U. şi

L: U.