Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1916

Şedinţa publică de la 09 Aprilie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE- (...) (...)-(...) Secţie

-(...) (...)-Vicepreşedinte Instanţă

-(...) E.-Judecător

Grefier -E. N.

XXX

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul E. N., împotriva sentinţei civile nr. 5828/30.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimat SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns intimatul pârât SC E. SA prin avocat U. A., a lipsit recurentul reclamant E. N..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează depunerea Planului Social de către intimat, după care,

Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părţii prezente pentru a pune concluzii.

Avocat U. A. reprezentanta recurentei, solicită respingerea recursului.

C U R T E A

Asupra cauzei de faţă

Prin acţiunea formulată la data de 21.08. 2008 reclamantul E. N. a chemat în judecată SC E. SA, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunţa sa fie obligată pârâta la plata indemnizaţiei de concediere în funcţie de vechimea în muncă, de peste 15 ani, în cuantum de 5 salarii nete, prevăzută de art. 50 alin 1 din contractul colectiv de muncă pe anul 2007, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei până la data de 22.01.2008 aşa a rezultat din decizia de concediere şi menţiunile din carnetul de muncă, contractul individual de muncă încetându-i din motive neimputabile .

Ca urmare, potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă la nivelul societăţii, unitatea pârâtă trebuia să-i plătească acesteia o indemnizaţie de concediere în funcţie de vechimea în muncă, respectiv ar fi trebuit să îi acorde 5 salarii medii nete, corespunzător unei vechimi în muncă mai mare de 10 ani.

În dovedirea cererii a depus la dosar copia deciziei de concediere, copia carnetului de muncă, extras din contractul colectiv de muncă.

În drept, şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 50 alin 1 din contractului colectiv de muncă.

Pârâta SC E. SA B prin întimpinare a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în raport de dispoziţiile art. 283 alin.1 lit. e din c o d u l m u n c i i potrivit căruia termenul de prescripţie este de 6 luni în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, iar dreptul solicitat rezultă din contractul colectiv de muncă şi se invocă neexecutarea acestuia.

Pe fondul cauzei a solicitat să fie respinsă cererea reclamantei ca neîntemeiată.

In motivarea întimpinării, unitatea pârâtă a susţinut următoarele :

Conform prevederilor art. 50 alin 3 din Codul muncii cuantumul indemnizaţiei de concediere s-a negociat de patronat cu Sindicatul F S L I, acordându-se fiecărui salariat suma stabilită prin Planul Social la data de 07.12.2005, 03.01.2006, 29.01.2007 şi 06.02.2008. Prin planurile sociale respective s-au convenit cu Sindicatul F S L I indemnizaţii de concediere mai mari decât cele din contractul colectiv de muncă, precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora , tranşele pentru vechimea în petrol mai favorabile salariaţilor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă instanţa o respinge ca neîntemeiată apreciind că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art 283 alin.1 lit.e din c o d u l m u n c i i, ci dispoziţiile art. 283 alin.1 lit.c din c o d u l m u n c i i potrivit cărora termenul de prescripţie este de 3 ani în cazul în care obiectul cererilor de chemare în judecată îl constituie drepturi de natură salarială.

Ori potrivit art. 22 din OG nr. 7 / 2001 sunt considerate venituri din salarii denumite în continuare salarii toate veniturile în bani şi / sau în natură , obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă şi indiferent de denumirea veniturilor sau sub forma care ele se acordă .

În teoria de specialitate unii autori au susţinut acelaşi lucru, respectiv că sunt venituri de natură salarială toate sumele cuvenite în baza unui raport de muncă, în executarea unui contract individual de muncă.

In speţă nu are relevanţă că suma primită este indemnizaţia de concediere, acordată conform prevederilor art. 50 din CCM completate cu prevederile Planului Social, pentru că denumirea de indemnizaţie de concediere nu exclude calificarea dată de legiuitor veniturilor din salarii conform art. 22 din OG nr. 7/2001 astfel că incidente cu privire la prescripţie sunt prevederile art. 283 alin 1 lit. c din Codul muncii, în raport e care acţiunea este formulată în termenul de 3 ani.

Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că reclamantul a fost angajatul societăţii pârâte până la data de 22.01.2008, dată la care contractul individual de muncă a încetat, pârâta emiţând decizie în acest sens . Conform acesteia contractul individual de muncă al reclamantului a încetat în temeiul art. 65 şi 66 din Codul muncii, respectiv ca urmare a desfiinţării posturilor ocupate de salariatul E. N..

Potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2008, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu ţin de persoana salariatului, acestuia i se plăteşte, funcţie de vechimea sa, o indemnizaţie de concediere. E. acestei indemnizaţii redate în cuprinsul aceluiaşi articol sunt minime, ele putând fi negociate cu G. E. (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispoziţiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

În Planul Social, la pct. 4 (E. Financiare), urmare a negocierilor finale, tranşele de vechime, funcţie de care se acordă indemnizaţiile de concediere, se reduc ca întindere, iar valoarea indemnizaţiei se majorează. În Planul Social, însă se foloseşte sintagma ,, vechime în E.”, spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se foloseşte sintagma ,,vechime în muncă”.

Reclamantul a considerat că cele două noţiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite şi, ca urmare, i se cuvine o dublă compensare pentru concediere : atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât şi cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).

Instanţa a apreciat neîntemeiată această susţinere, pentru următoarele considerente :

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2006, se stabilesc valorile minime ale indemnizaţiei de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia şi alte valori ale acesteia

Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaţilor în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile, diminuarea consecinţelor concedierii. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariaţi, funcţie de activitatea depusă de aceştia în cadrul acelei unităţi şi, ca urmare, şi măsurile de protecţie negociate nu pot privi decât această activitate. A interpreta că cele două noţiuni sunt diferite şi privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.

De altfel, aşa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziţii se completează cu cele ale Planului Social şi nu adaugă la acestea.

Contractele colective de muncă aplicabile, negociate pentru anii 2006, 2007,2008 prevăd în articolul 50 alin. 1 şi 2 obligaţia angajatorului de a acorda o indemnizaţie de concediere salariaţilor, atât la concedieri individuale, cât şi la cele colective. Această clauză contractuală stabileşte totodată şi condiţiile de acordare, una dintre acestea fiind existenţa unei vechimi în muncă a salariatului. J. alin. 3 permite partenerilor sociali doar modificarea tranşelor de vechime şi a cuantumului valoric al indemnizaţiei. Astfel, părţile au posibilitatea modificării cuantumului indemnizaţiei prin intermediul Planului Social, însă nu şi a condiţiei de acordare.

Aşadar, instanţa a constatat că în cauză s-au încheiat contractele colective de muncă în perioada 2005 – 2008 şi în cuprinsul art. 50 s-a prevăzut plata unei indemnizaţii minime de concediere în situaţia concedierilor individuale în funcţie de vechimea acestuia : de la o la 3 ani – 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani – 3 salarii medii nete şi peste 10 ani – 5 salarii medii nete.

La alin. 2 s-a prevăzut că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă „.Pe cale de consecinţă în cazul concedierilor colective la calculul indemnizaţiei minime de concediere si va pleca de la formula utilizată pentru concedierea individuală , dar valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu Sindicatul F S L I E.. Deoarece conform alin 3 al aceluiaşi articol „ valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E..

Potrivit alin 4 „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi”.

Unitatea pârâtă pentru a se conforma prevederilor art. 50 alin 3 din CCM aplicabil a negociat cu sindicatul G. – E. formula de calcul pentru acordarea indemnizaţii de concediere.

La punctul nr. 4 din acest Plan Social, s-a prevăzut o formulă mai avantajoasă de acordare a indemnizaţiei de concediere, comparativ cu formula de calcul utilizată de art. 50 alin 1 din CCM aplicabil, formula de calcul negociată de unitatea pârâtă cu sindicatul liber G. – E. pentru concedierile colective este mult mai avantajoasă valoarea indemnizaţiei de concediere triplându-se, după cum urmează : de la 0,5 ani – 5 ani vechime – 8 salarii ; de la 5 – 15 ani vechime – 12 salarii ; peste 15 ani vechime – 15 salarii „.

Prin semnarea planului social părţile confirmă faptul că , voinţa comună a părţilor la data semnării acestuia a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art 50 alin 1 din Contractul Colectiv de Muncă ; şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art 50 alin 1 Contractul Colectiv de Muncă.

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul E. N. criticând-o ca nelegală şi netemeinică.

In motivele de recurs susţine că instanţa de fond greşit a respins acţiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părţile contractante prin amendamente, din care reiese că voinţa comună a părţilor a fost de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.

Potrivit art. 7 din CCM 2004-2007 s-a prevăzut că „drepturile salariaţilor prevăzute de prezentul CCM nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convenţională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariaţi, se vor aplica acestea”.

Potrivit art. 9 din CCM 2004-2007, „ interpretarea clauzelor din prezentul CCM se face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează conform principiilor dreptului munci, în favoarea salariaţilor”.

Susţine, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaţilor disponibilizaţi drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM şi pentru că: aceste drepturi au fost menţinute în CCM şi după apariţia Planului Social (art. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru a nu fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri şi modalităţi de calcul diferite, astfel încât tranşele stabilite se calculează la alin. 1 în funcţie de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcţie de vechimea în E..

Examinând recursul, Curtea îl găseşte nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menţionează că, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 din C o d u l d e procedură civilă, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta E. N., împotriva sentinţei civile nr. 5828/30.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j, în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimat SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Aprilie 2009.

Red. I.B.

Tehn. Red. D.M./2 ex. 08.04.2009

J.fond M.H./R.G.