Cabinet avocat Dreptul muncii

ROMÂNIA

CURTEA DE A P E L C O N S T A N Ţ A

SECŢIA CIVILĂ, MINORI ŞI FAMILIE

LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.247 /CM

Şedinţa publică din 12 mai 2009

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă şi asigurări sociale

Preşedinte – (...) (...)

Judecător – (...) (...)

Judecător – (...) (...)

Grefier – (...) (...)

S-au luat în examinare recursurile civile declarate de recurentul reclamant E. D., cu domiciliul în C,(...), judeţul C, şi recurenta pârâtă SC D. SA C, cu sediul în C, J. Port E. 54, judeţul C, împotriva sentinţei civile nr. 1432/25.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul nr(...), având ca obiect contestaţie decizie concediere.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă pentru recurent reclamant d-na avocat D. U. în baza împuternicirii avocaţiale seria (...) nr.19669/23.04.2009, iar pentru recurenta pârâtă se prezintă d-na avocat B. (...) în baza împuternicirii avocaţiale nr. (...)/11.05.2009.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu dispoziţiile art.87 şi următoarele cod procedură civilă.

Ambele recursuri sunt declarate în termen, motivate şi scutite de plata taxelor judiciare de timbru.

După referatul grefierului de şedinţă;

Părţile prezente declară că în cauză nu mai au alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus.

Instanţa luând act de declaraţia părţilor, constată dezbaterile încheiate şi acordă cuvântul asupra recursurilor de faţă;

Având cuvântul apărătorul recurentului reclamant solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi respingerea recursului declarat de recurenta pârâtă SC D. SA C ca nefondat.

Apărătorul recurentei pârâte, având cuvântul solicită admiterea recursului SC D. SA C şi respingerea recursului declarat de recurenta reclamantă ca nefondată.

C U R T E A :

Curtea cu privire la recursurile civile de faţă:

E. D. a declarat recurs la 23.02.2009 împotriva sentinţei civile nr.1432/25.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Împotriva aceleaşi sentinţe a declarat recurs la 23.02.2009 şi S.C. „D.” S.A. C.

În fapt:

Prin cererea înregistrată pe rolul T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a sub nr(...), reclamantul E. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. „D.” S.A., următoarele:

1. anularea deciziei nr.381/6.05.2008, prin care i-a fost desfăcut contractul individual de munca, şi ca urmare reintegrarea sa în funcţia avută anterior, precum şi plata drepturilor salariale de care nu a beneficiat, după momentul desfacerii contractului şi până la reintegrarea sa în funcţie, reactualizate şi majorate cu rata inflaţiei;

2. să îi plătească, în cazul respingerii primului capăt de cerere, în conformitate cu prevederile art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. „D.” S.A., înregistrat la D.M.S.S.F. C sub numărul 19510/27.09.2006, suma de 9.430 lei, reprezentând diferenţă plată salarii compensatorii neacordate;

3. să îi plătească suma de 500 lei, reprezentând „prima de C 2007”, ce nu i-a fost acordată;

4. să îi plătească suma de 230 lei, reprezentând „prima de Paşte 2008”, ce nu i-a fost acordată;

5. să îi plătească suma de 926 lei, reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007, ce nu i-a fost plătit;

6. să i se plătească suma de 3.562 lei, reprezentând primă de celeritate (dispatch money) pentru perioada 1.01.2007–31.06.2007, ce nu i-a fost plătită;

7. să îi plătească cheltuielile de judecată.

1. În legătură cu cererea de anulare a deciziei prin care a fost desfăcut contractul individual de muncă şi cererile privind reintegrarea în funcţia avută anterior şi privind plata drepturilor salariale de care nu a beneficiat, după momentul desfacerii contractului şi până la reintegrarea în funcţie, reactualizate şi majorate cu rata inflaţiei s-au susţinut următoarele:

Decizia de concediere a fost emisă ca urmare a procedurii de concediere colectivă ce s-a desfăşurat la S.C. „D.” S.A., începând cu luna februarie 2008.

Începând cu luna februarie 2008, cea mai mare parte a angajaţilor societăţii, care erau membrii ai Sindicatului Lucrătorilor E. D., au fost trimişi acasă şi plătiţi cu o indemnizaţie reprezentând 75% din salariu, la care se adăuga sporul de vechime. În acelaşi timp, se susţine că membrii conducerii societăţii au adus la cunoştinţa salariaţilor că urmează concedierea colectivă a celor ce fac parte din organizaţia sindicală sau care sprijină activitatea acestei organizaţii.

S-a mai susţinut că condiţia ca angajaţii să fie acceptaţi în continuare la muncă era să se retragă din Sindicat şi că reprezentanţii conducerii societăţii le solicitau, celor ce acceptau, să semneze un act adiţional la contractul individual de muncă prin care erau modificate mai multe clauze. Printre acestea era modificată şi încadrarea în muncă. Indiferent de funcţia avută anterior, în cazul celor ce lucrau în sectorul exploatare, cei ce acceptau erau încadraţi ca „mecanizatori” – o nouă funcţie ce nu mai existase anterior în organigrama societăţii în timp ce în cazul personalului U., au fost redenumite compartimentele funcţionale ale societăţii, creându-se astfel aparenţa că au fost create noi servicii şi departamente în cadrul societăţii. Au fost înfiinţate funcţii noi care au preluat practic atribuţiile ce reveneau vechilor angajaţi şi care erau vizaţi la momentul respectiv, în vederea concedierii.

Notificarea prin care s-a anunţat începerea procedurii concedierii colective a fost înaintată organizaţiei sindicale în data de 3.03.2008 iar aceasta a semnalat încălcări ale dispoziţiilor legale şi contractuale în vigoare care nu au fost însă avute în vedere.

În continuare au fost invocate cauze de nulitate a deciziei de concediere. Astfel, s-a susţinut că măsura concedierii colective a fost hotărâtă anterior consultării organizaţiei sindicale, încălcându-se astfel prevederile art. 71¹ din Codul muncii.

Un alt motiv de nulitate invocat a fost nerespectarea termenului de informare a organizaţiei sindicale, cu 30 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional.

În continuare, a fost invocat ca motiv de nulitate emiterea deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunţare a intenţiei de concediere colectiva, conform dispoziţiilor art. 69 din contractul colectiv la nivel naţional, coroborat cu dispoziţiile art. 71¹ din Codul muncii.

Un alt motiv de nulitate invocat a fost nerespectarea termenului de informare a organizaţiei sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.

Cu privire la legalitatea măsurii concedierii, s-a invocat nerespectarea dispoziţiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

§2. În legătură cu cererea de a i se plăti, în cazul respingerii primului capăt de cerere, în conformitate cu prevederile art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. „D.” SA, înregistrat la D.M.S.S.F. C sub numărul 19510/27.09.2006, suma de 9.430 lei, reprezentând diferenţa de plată a salariilor compensatorii neacordate s-au invocat următoarele:

La finalul negocierilor colective, la nivelul S.C. „D.” S.A., ce au avut loc în luna august 2006, a fost încheiat contractul colectiv de muncă înregistrat la Direcţia de Muncă şi Solidaritate Socială C sub nr.19510/27.09.2006.

Potrivit art.7 alin.1 din contract, acesta este valabil până la data de 31.08.2007, dar în acelaşi timp, alin. 3 prevede că: „dacă niciuna din părţi nu denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv un an calendaristic”.

În luna august 2007, anterior împlinirii unui an de la încheierea acestui contract, reprezentanţii conducerii societăţii au dorit să denunţe contractul colectiv şi în acest sens au înştiinţat Sindicatul Lucrătorilor E. D..

Însă adresa prin care s-a dorit să se denunţe acest contract, înregistrată sub numărul 4403, a fost înaintată către T. D. în data de 3.07.2007.

Astfel, s-a apreciat în acţiune că nefiind respectat termenul de 30 de zile stabilit de art. 7 alin. 3 din contract, denunţarea nerealizându-se în condiţiile de validitate contractuale convenite, îşi produce efectul dispoziţia ce stabileşte că în lipsa unei denunţări valide, contractul colectiv se prelungeşte cu încă un an.

Ulterior la S.C. „D.” S.A. a fost declanşat conflictul de interese, s-a desfăşurat o grevă generală, însă nu s-a mai încheiat un contract colectiv de muncă dar aceste evenimente ulterioare nu sunt de natură să valideze denunţarea unilaterală a contractului colectiv ce nu s-a realizat în condiţiile stabilite în contract, cu 30 de zile anterior expirării acestuia, adică înaintea datei de 1.07.2007, sau să determine încetarea din orice alte motive a perioadei de valabilitate a contractului. Ca urmare, s-a apreciat că acest contract a fost în vigoare până la data de 31.08.2008.

Ca urmare, s-a apreciat că în conformitate cu art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, avea dreptul la o „plata compensatorie” stabilită în funcţie de vechimea în muncă.

S-a susţinut că pârâta, neţinând cont de prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii, i-a plătit ca şi compensaţie pentru concediere o sumă mai mică, conform prevederilor art. 80 din contractul colectiv la nivelul ramurii transporturi.Ca urmare, s-a apreciat că pârâta datorează diferenţa de 9.430.

§3. În legătură cu cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 500 lei, reprezentând „prima de C 2007”, s-a arătat că tot în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. „D.” S.A., înregistrat la D.M.S.S.F. C sub numărul 19510/27.09.2006, art. 96 stabileşte că prima de C pentru fiecare angajat este de 500 lei însă pentru anul 2007 nu i-a fost plătită.

§4. În legătură cu cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 230 lei, reprezentând „prima de Paşte 2008”, ce nu i-a fost acordată, s-a arătat că acelaşi art. 96 din contractul colectiv de muncă la nivelul societăţii stabileşte că prima de Paşte este în cuantum de 230 lei însă această primă nu i-a fost plătită.

§5. În legătură cu cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 926 lei reprezentând cel de-al 13-lea salariu, s-a arătat că art. 43 alin. 2 lit. „a” din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, prevede pentru toţi salariaţii încadraţi în aceasta ramură de activitate (în care sunt încadraţi şi salariaţii S.C. „D.” S.A.) dreptul de a primi al 13-lea salariu. Acesta este stabilit ca fiind egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent, plătibil în primul semestru al anului următor, în cazul de faţă, în primul semestru din anul 2008, ceea ce nu s-a întâmplat.

§6. Referitor la cererea de a fi obligată pârâta la plata sumei de 3.562 lei, reprezentând prima de celeritate (dispatch money) pentru perioada 1.01.2007–31.06.2007, s-au arătat următoarele:

Bursa de Valori B a făcut public Raportul semestrial de activitate al S.C. „D.” S.A. pentru perioada 1.01.2007– 30.06.2007 (ce a fost depus şi la dosar) şi în raport, este consemnat că în acest interval de timp veniturile societăţii au crescut faţă de perioada similară din anul precedent cu 19,73%, adică cu 2.459.673 lei. În continuare se precizează că aceste rezultate se datorează încasării de dispatch în această perioadă. Se mai arată în continuare că din creşterea totală de venituri de 19,73%, un procent de 12% reprezintă despatch-ul încasat, fiind vorba în termeni nominali de 1.495.999 lei.

Ţinând cont de numărul total de angajaţi ai societăţii, de 420 (astfel cum rezultă din informarea făcută de conducerea societăţii la sfârşitul anului 2007) a fost calculată o primă bruta de 3.562 lei pentru fiecare angajat.

S-a solicitat să se facă aplicarea art. 274 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă, pârâta a solicitat respingerea cererii formulate ca neîntemeiată cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

În acest sens s-au arătat următoarele:

Decizia luată de către Consiliul de Administraţie al S.C. „D.” S.A de a desfiinţa o serie de posturi a fost luată pe fondul unei importante scăderi a traficului de mărfuri operat în anul 2007 (la sfârşitul anului fiind înregistrată o scădere a traficului de marfă cu 36% faţă de anul 2006). De asemenea greva generală declanşată în data de 26.10.2007 şi care a durat aproximativ 3 luni (până la 14.01.2008) a generat practic o întrerupere a activităţii şi pe cale de consecinţă pierderea unor clienţi tradiţionali ai societăţii. S-au analizat motivele care au dus la declinul financiar al societăţii şi soluţiile necesare a fi adoptate pentru creşterea eficientei economice şi s-a propus desfiinţarea unui număr de 187 de posturi.

§1.Cu privire la motivele de nulitate a deciziei de concediere invocate în acţiune s-au arătat următoarele:

S-a respectat întrutotul şi corespunzător procedura prevăzută de lege pentru concedierea colectivă. Mai mult decât atât, chiar daca nerespectarea drepturilor salariaţilor legate de concedierea colectivă, stabilite convenţional, prin contractele colective de muncă aplicabile, nu pot fi sancţionate cu nulitatea deciziilor de concediere în baza art. 76 din Codul muncii, neavând S. de act normativ, acestea au fost respectate cu bună credinţă.

Decizia de reorganizare, prin care doar se preconizează concedierile colective, este o decizie provizorie, care se definitivează după consultarea cu sindicatul, prin luarea unei decizii finale de aplicare sau de neaplicare a măsurii concedierii colective.

Pârâta a susţinut că şi-a îndeplinit obligaţiile legale în sensul că a iniţiat consultările şi a notificat sindicatul, conform cu dispoziţiile art. 69 Codul muncii şi art. 79 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional; consultările cu sindicatul au fost iniţiate în timp „util” în scopul ajungerii la o soluţie comună cu sindicatul pentru evitarea/diminuarea numărului de salariaţi concediaţi şi a efectelor concedierii.

A respectat termenul prevăzut de art. 81 lit. „c” din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură şi a informat sindicatul asupra motivelor care stau la baza reducerii numărului de salariaţi, precum şi asupra eventualelor posibilităţi de redistribuire a acestora prin notificarea din data de 4.4.2008, comunicând sindicatului inclusiv posturile vacante din societate, adică cu 45 de zile înainte de data efectuării reducerii de personal, data reducerii de personal fiind data expirării termenului de preaviz de 20 de zile comunicat prin decizia de concediere. În ceea ce priveşte aplicarea criteriilor de prioritate la concediere s-a arătat că nu s-a realizat deoarece au fost desfiinţate toate posturile de aceeaşi natură cu cele ocupate de salariaţii afectaţi de concedierea colectivă. Cu privire la compensaţiile acordate a susţinut că au fost acordate cele prevăzute de art. 80 alin. (1) din contratul colectiv încheiat la nivel de ramură transporturi.

Pârâta a făcut referire şi la caracterul real şi efectiv al desfiinţării posturilor, arătând că a fost dispusă în temeiul art. 40 alin. (l) lit. „a” Codul muncii iar motivele care au generat necesitatea reorganizării prin desfiinţare de posturi a avut atât un caracter general, de natura economică, cât şi un caracter special, aplicabil fiecărui post în parte, acestea fiind pe larg prezentate în decizia de reorganizare şi în decizia de concediere ce face obiectul prezentei cauze.

§2. În referire la pretenţiile privind plata unei diferenţe, reprezentând salarii compensatorii neacordate, plata primei de C pentru anul 2007 şi plata primei de Paşti pentru anul 2008 conform contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. „D.” S.A. înregistrat la D.M.S.S.F. C sub nr. 19510/27.09.2006, pârâta a arătat că sunt nefondate deoarece contractul colectiv de muncă pe care reclamatul îşi întemeiază aceste drepturi şi-a încetat efectele începând cu data de 27.09.2007. Denunţarea acestui contract prin adresa nr. 4403/3.08.2007 comunicată sindicatului în aceeaşi zi, s-a realizat deci cu 55 de zile înainte de expirarea duratei pentru care a fost încheiat contractul colectiv de muncă la nivelul S.C. „D.” S.A. pentru anul 2006–2007, respectându-se art. 7 alin. (3) din contract aşa încât contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. „D.” S.A. pentru anul 2006–2007 şi-a încetat efectele din data de 27.09.2007.

Tot în susţinerea acestei concluzii s-a arătat că dacă acest contract colectiv de muncă ar fi fost aplicabil, nu ar mai fi fost posibilă declanşarea de către sindicat a conflictului de interese şi a grevei generale care a durat aproximativ 3 luni având în vedere prevederile art. 13 alin. (l) din Legea nr. 168/1999 precum şi faptul că în cererea de conciliere prealabilă înaintată de sindicat Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială C, înregistrată de aceasta instituţie sub nr. 23741/4.10.2007, obiectul conflictului de interese declanşat de sindicat a fost indicat a fi „încheierea unui nou contract colectiv de muncă” care să conţină revendicările formulate de sindicat şi neacceptate de societate ceea ce se încadrează în prevederile art. 12 lit. „b” din Legea nr. 168/1999 aşa încât, dacă s-ar considera că dispoziţiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul S.C. „D.” S.A. pentru anul 2006–2007 erau încă în vigoare atunci conflictul de interese şi implicit greva au fost declanşate nelegal de sindicat situaţie care ar atrage răspunderea organizatorilor pentru prejudiciile cauzate societăţii.

§3.Referitor la cererea de obligare a societăţii la plata celui de-al 13-lea salariu aferent anului calendaristic 2007 s-a arătat că cererea este neîntemeiată, deoarece contractul colectiv de munca la nivel de ramură pe care reclamantul îşi întemeiază cererea produce efecte începând cu data de 24.02.2008. În opinia pârâtei, contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi, ale căror dispoziţii s-au aplicat anului calendaristic 2006–2007, nu conţinea nici o prevedere referitoare la cel de-al 13-lea salariu, menţiuni referitoare la cel de-al 13-lea salariu apărând doar în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008–2010, care produce efecte începând cu data de 24.02.2008, data înregistrării acestuia la M i n i s t e r u l M u n c i i, Familiei şi Egalităţii de Şanse.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata sumei reprezentând dispatch-ul aferent perioadei 1.01.2007–31.06.2007 s-a arătat că această cerere este inadmisibilă, fiind prematură.

Pârâta a arătat că printr-un Protocolul încheiat în data de 5.03.2007 între Organizaţia E. „Operatorul E. C” şi Federaţia Naţională a Sindicatelor E.e C se prevede faptul că: „Prima de operare cu celeritate (dispatch money), va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit la încasarea ei, precum şi pentru plata penalităţilor de depăşire a termenului de staţionare a navelor iar modalitatea concretă, procentele în care se acordă şi categoriile de salariaţi care beneficiază de aceste prime, se stabilesc prin contract colectiv de muncă la nivel de unitate. Prin urmare, având în vedere că procentele din dispatch care se acordă şi categoriile de salariaţi care beneficiază de aceste prime nu au fost stabilite nici prin contract colectiv de muncă la nivelul D. şi nici prin Comisia Paritară, pârâta a considerat că cererea prematură şi prin urmare inadmisibilă.

S-a susţinut că pentru a se determina valoarea netă a dispatch-ului din această sumă brută vor trebui scăzute în prealabil toate cheltuielile societăţii care au fost efectuate pentru realizarea primei de dispatch, incluzând spre exemplu: sporul de muncă suplimentară şi toate celelalte sporuri aplicate orelor suplimentare, spor de muncă de noapte, remunerările suplimentare pentru depăşirea normei de muncă, spor pentru munca prestată în zile de sâmbătă, duminică sau sărbători legale, amortizările investiţiilor angrenate în operaţiunile aducătoare de dispatch, etc. şi numai după stabilirea valorii nete a dispatch-ului încasat pentru operaţiunile derulate în perioada 1.01.2007–31.06.2007, urmează a se stabili care sunt salariaţii care au contribuit direct la obţinerea acestuia şi care este ponderea în care obţinerea respectivului dispatch se datorează acestora.

Prin sentinţa civilă nr. 1432/25.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, s-a respins excepţia prematurităţii şi s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul E. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. „D.” S.A. C.

S-a respins contestaţia formulată împotriva deciziei de concediere şi cererile de reintegrare în funcţie şi de plată a drepturilor salariale începând cu data concedierii şi până la data reintegrării în funcţie.

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata următoarelor drepturi: 9.430 lei cu titlu de plăţi compensatorii pentru concediere, 500 lei cu titlu de primă pentru C, 230 lei cu titlu de primă pentru Paşti.

A fost obligată pârâta să achite către reclamantă suma de 3.562 lei cu titlu de primă corespunzătoare primei de celeritate pentru perioada 1.01–31.06.2007.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea de acordare a celui de-al 13-lea salariu.

A fost obligată pârâta către reclamantă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Din înscrisurile existente în dosarul cauzei rezultă că reclamantul E. D. a ocupat funcţia de M. mecanic în cadrul Departamentului P. – Compartimentul Exploatare al societăţii pârâte, în urma încheierii contractului individual de muncă nr. (...)/19.01.1998 care a fost desfăcut prin decizia nr. 381/6.05.2008, contestată în prezenta cauză.

Decizia de concediere contestată a fost motivată în drept invocându-se prevederile art. 65 şi 66 Codul muncii.

Pentru motivarea în fapt a deciziei s-au reţinut următoarele:

Reorganizarea Societăţii are drept scop principal creşterea eficienţei economice şi Îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă a prestaţiilor care, în final, să asigure stoparea declinului financiar al societăţii în contextul scăderii semnificative a volumului mărfurilor manipulate atât în cadrul S.C. „D.” S.A. precum şi la nivelul Portului C. În acest sens s-au indicat date statistice care să evidenţieze această scădere a volumului de marfă operată şi faptul că societatea a operat mărfuri la 45% din capacitate în anul 2006 şi 30% în anul 2007. De asemenea s-a evidenţiat o scădere a traficului de mărfuri cu 36% având ca rezultat direct micşorarea dramatică a cifrei de afaceri şi implicit a rezultatului financiar aferent.

§2. Cu privire la legalitatea măsurii concedierii colective:

În data de 26.02.2008, Consiliul de administraţie al societăţii pârâte a decis reorganizarea societăţii prin desfiinţarea unor posturi şi a aprobat noua organigramă a societăţii.

Între posturile a căror desfiinţare s-a decis au fost şi 40 de posturi de docher, 3 posturi de maşinistă, 8 posturi de operator dană, 3 posturi de lucrător comercial, 12 posturi de autostivuitor, 10 posturi de fadromist şi 5 posturi de dispecer din cadrul Departamentului P. – Compartimentul Exploatare şi a unui post de contabil din cadrul Departamentului Economic.

În cazul fiecărei categorii de lucrători, s-a indicat în mod expres motivul pentru care se consideră necesară desfiinţarea postului.

Potrivit art. 65 alin. (1) Codul muncii, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia.

Din formularea acestui text rezultă cu evidenţă că desfiinţarea locului de muncă este cauza concedierii astfel încât în mod logic desfiinţarea locului de muncă este un eveniment distinct care are loc în principiu la aceeaşi dată cu concedierea dar anterior acesteia.

Aşadar, din punct de vedere al succesiunii în timp a evenimentelor, mai întâi are loc desfiinţarea locului de muncă şi apoi aceasta determină concedierea.

Pe de altă parte, din alte texte ale C o d u l u i m u n c i i, rezultă că între data hotărârii de desfiinţare a unui loc de muncă şi desfiinţarea acestuia trebuie să existe un interval de timp.

Aşadar, decizia consiliului de administraţie a societăţii 26.02.2008 nu poate fi considerată o decizie de concediere colectivă ci numai o decizie de reorganizare a activităţii prin desfiinţarea unor locuri de muncă ce a constituit ulterior cauza concedierilor colective.

Apoi, consultarea cu organizaţia sindicală, impusă de art. 69 Codul muncii nu vizează oportunitatea măsurilor de reorganizare, care este la aprecierea angajatorului în funcţie de propriile analize economice această concluzie rezultând din aceea că respectivele consultări nu poartă numai asupra mijloacelor şi metodelor de evitare a concedierilor colective ci şi asupra posibilităţii reducerii numărului de salariaţi care urmează a fi concediaţi şi asupra unor măsuri de protecţie socială în cazul în care concedierea colectivă nu poate fi evitată.

Ca urmare, pentru a aproba o astfel de măsură de reorganizare nu era necesară consultarea organizaţiei sindicale, această consultare fiind ulterioară luării măsurii de reorganizare preconizată, măsură care face obiectul consultărilor.

Ulterior luării hotărârii de reorganizare a activităţii prin desfiinţarea unor locuri de muncă, cu adresa nr. (...).03.2008, pârâta a comunicat Sindicatului Lucrătorilor E. D. intenţia de a lua măsura unei concedieri colective, determinate de intenţia de reorganizare a activităţii prin desfiinţarea unor locuri de muncă precum şi informaţiile relevante cu privire la această măsură respectiv motivele măsurii preconizate, numărul salariaţilor care urmau a fi afectaţi, faptul că nu se pot aplica criterii pentru individualizarea angajaţilor care vor fi concediaţi şi cauzele acestei situaţii, măsurile preconizate pentru limitarea numărului concedierilor şi pentru atenuarea consecinţelor concedierii, data la care se preconizează a avea loc concedierea colectivă – minim 45 de zile şi maxim 55 de zile de la primirea notificării de către sindicat, precum şi termenul pentru formularea propunerilor de către organizaţia sindicală.

Această notificare se indică a fi fost primită sub semnătură şi cu aplicarea ştampilei sindicatului la data de 3.03.2007, fiind vorba evident de o eroare materială, părţile din prezenta cauză fiind de acord că notificarea s-a primit la 3.03.2008.

Notificarea a fost înregistrată la I.T.M. C sub nr. 3372 din 3.03.2008.

Cu nr. de înregistrare 2580/7.03.2008, pârâta a comunicat Sindicatului Lucrătorilor E. D. un „B.” la notificarea nr. 2357 din 3.03.2008 prin care se modifica perioada de realizare a concedierii colective respectiv minim 60 de zile şi maxim 70 de zile de la primirea notificării.

Acest „addendum” a fost comunicat organizaţiei sindicale la data de 10.03.2008 iar la I.T.M. a fost înregistrat sub nr. 3769/10.03.2008 şi la A.J.O.F.M. C sub nr. 1466/10.03.2008.

Aşadar, cum organizaţia sindicală a avut cunoştinţă de intenţia efectuării concedierii colective şi de toate informaţiile relevante încă din data de 3.03.2008 iar addendumul ulterior nu cuprinde decât o modificare a termenului de realizare a concedierii, acesta din urmă nu poate fi considerat a fi o notificare a măsurii concedierii colective, notificarea valabil efectuată fiind făcută încă din data de 3.03.2008.

Ca urmare, motivele de nulitate a căror invocare se întemeiază pe calcularea termenelor începând cu data de 10.03.2008 nu pot fi reţinute.

Cu adresa înregistrată la societatea pârâtă sub nr.3301/21.03.2008 Sindicatului Lucrătorilor E. D. a comunicat propunerile pentru măsuri de natură a evita sau diminua efectele concedierii colective. În acelaşi document s-a comunicat societăţii pârâte opinia organizaţiei sindicale cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurii concedierii colective.

În data de 24.03.2008 Consiliul de administraţie al societăţii pârâte a decis că măsurile propuse de organizaţia sindicală nu sunt de natură să elimine cauzele care au determinat hotărârea de reorganizare a activităţii.

În baza acestei hotărâri s-a comunicat un răspuns organizaţiei sindicale, cu referire la fiecare propunere făcută.

Prin hotărârea din 4.04.2008 a consiliului de administraţie a societăţii pârâte s-a decis aplicarea măsurii concedierii colective pentru motivele expuse în decizia din 26.02.2008.

Măsura a vizat 187 de locuri de muncă, între care şi 58 de posturi de docher, 32 posturi de maşinistă, 5 posturi de operator dană, 12 posturi de lucrător comercial, 3 posturi de compresorist, 11 posturi de tractorist, 8 posturi de şef manevră, 2 posturi de manevrant, nemaifiind prevăzute posturile de autostivuitor, fadromist dispecer din cadrul Departamentului P. – Compartimentul Exploatare. Măsura a vizat şi 4 posturi de contabil şi unul de revizor contabil din cadrul Departamentului Economic.

Potrivit art. 71¹ (1) Codul muncii stabileşte că în situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, potrivit prevederilor art. 69 şi 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul t e r i t o r i a l d e muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.

Acest termen a fost respectat de pârâtă, aspect necontestat în cererea introductivă.

Dar, reclamantul susţine că termenul care trebuia respectat este cel de 45 de zile prevăzut de contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul ramurii transporturi şi că nerespectarea acestei condiţii atrage nulitatea măsurii concedierii. Pârâta recunoaşte că nu a respectat termenul de 45 de zile dar apreciază că această împrejurare nu atrage nulitatea deciziei de concediere.

Acest termen de notificare a măsurii nu este un termen dilatoriu, în interiorul căruia angajatorul nu ar putea dispune măsura concedierii ci este un termen stabilit în favoarea angajaţilor, pentru ca agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă să caute soluţii la problemele ridicate de concedierile colective preconizate.

Aşadar, acest termen nu este un termen care să constituie o condiţie de validitate a deciziei de concediere individuală care alături de alte concedieri individuale se constituie într-o concediere colectivă.

Această concluzie este susţinută şi de împrejurarea că acest termen de 30 de zile poate fi redus sau prelungit de inspectoratul t e r i t o r i a l d e muncă, cu avizul agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă, astfel cum prevede art. 71¹ alin. 5 respectiv art. 71² alin. 2 Codul muncii.

Ori, dacă acest termen ar fi un termen dilatoriu a cărei nerespectare ar atrage nulitatea deciziei de sancţionare nu i s-ar fi conferit de către legiuitor o asemenea flexibilitate la dispoziţia unui organ administrativ.

Sigur că prin contracte colective, partenerii dialogului social pot stabili condiţii şi termene mai favorabile pentru angajaţi dar legea nu sancţionează cu nulitatea decât încălcarea condiţiilor minime de protecţie a angajaţilor.

În ceea ce priveşte respectarea criteriilor de concediere se constată că decizia de restructurare a vizat întregi categorii de locuri de muncă astfel încât, aşa cum s-a indicat şi în notificarea intenţiei de aplicare a măsurii concedierii colective nu puteau fi avute în vedere criteriile stabilite prin art. 81 din contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007–2010.

Mai întâi, trebuie avut în vedere că aceste susţineri nu au fost probate. Desigur, în materia conflictelor de muncă, art. 287 Codul muncii stabileşte regula derogatorie potrivit cu care sarcina probei incumbă angajatorului, fie el reclamant sau pârât. Dar, această regulă trebuie interpretată prin prisma principiilor de drept care operează în materia probaţiunii în general. Astfel, angajatorul nu poate fi obligat să probeze un fapt negativ întrucât în general nimeni nu poate fi obligat la o astfel de probă ci, cel mult, acolo unde este posibil, îi poate incumba sarcina probei faptului contrar pozitiv. Pe de altă parte, dacă acesta prezintă probe în susţinerea unei afirmaţii, angajatul este cel care trebuie să facă contraproba.

În cazul de faţă ar fi trebuit ca reclamantul să indice în acţiune despre care anume angajaţi era vorba, să îi individualizeze cel puţin, caz în care s-ar fi putut pune problema audierii ca martori a acestora.

În cursul procedurii judiciare, reclamantul a mai invocat că ulterior concedierii au fost angajate alte persoane ceea ce contravine art. 72 Codul muncii.

Din adresa nr. 14844/6.10.2008 completată cu adresa nr. 15546 din 17.10.2008, emise de Inspectoratul t e r i t o r i a l d e Muncă C, rezultă că după realizarea concedierii colective pârâta a angajat mai multe persoane în funcţii de macaragiu, conducător utilaj, economist, funcţionar administrativ, inspector, docher mecanizator, director, asistent director, şef birou aprovizionare. De asemenea, prin decizia nr. 494/19.09.2008 emisă de directorul general al societăţii pârâte, s-a stabilit că vor fi angajaţi 10 docheri mecanizatori pentru o perioadă de 3 luni. În acest sens s-au depus contractele individuale de muncă încheiate precum şi fişa postului pentru aceste posturi.

Comparând atribuţiile categoriilor de personal angajate ulterior cu atribuţiile stabilite în fişa postului pentru personalul concediat se constată că nu este vorba de aceleaşi atribuţii de serviciu.

Pe de altă parte însă, interdicţia prevăzută de art. 72 Codul muncii şi obligaţia stabilită în sarcina angajatorului ca în cazul în care efectuează angajări ulterior concedierii colective să acorde un drept de opţiune cu prioritate angajaţilor concediaţi, reprezintă evenimente ulterioare concedierii.

Ori, aplicând principiile generale ale nulităţii, nulitatea unei decizii de concediere nu poate interveni decât pentru cauze anterioare sau concomitente emiterii acesteia iar nu pentru cauze ulterioare.

Analizând măsura concedierii colective, trebuie apoi verificat dacă desfiinţarea locului de muncă a fost efectivă şi a avut o cauză reală şi serioasă, astfel cum impune art. 65 alin. 2 Codul muncii.

În această privinţă s-a reţinut că pârâta a depus la dosar raportul preliminar al administratorilor pentru perioada 01.01.–31.12.2007 în care se indică reducerea traficului de mărfuri motivat de mai multe cauze. Astfel, s-a indicat închiderea unor capacităţi de producţie din industria chimică din România, în condiţiile în care societatea peste 60% din activitatea societăţii se desfăşoară în domeniul operării produselor chimice în Portul C. Un alt element care se susţine că a influenţat negativ activitatea societăţii este pierderea unor clienţi tradiţionali care au apelat la serviciile societăţilor concurente având în vedere că în perioada luna noiembrie 2007 nu s-a operat nici o navă, iar în luna decembrie 2007 societatea a operat mărfuri la nivelul de 12% din volumul corespunzător lunii decembrie 2006.

Din procesul-verbal al Adunării generale a acţionarilor societăţii din 14.04.2008 rezultă aprobarea situaţiei financiare anuale pentru anul 2007 care evidenţiază o pierdere de 5.615.926 lei.

Din aceste date, de altfel necontestate de partea adversă şi necombătute prin vreo probă de către aceasta, rezultă cu evidenţă că societatea se afla într-o situaţie economică dificilă şi ca urmare era necesar să ia măsuri de eficientizare a activităţii.

Faţă de reducerea activităţii societăţii pârâte se impunea în mod evident reducerea şi a personalului administrativ dar şi a personalului care participa la activitatea de exploatare a infrastructurii şi mijloacelor tehnice existente. Pe de altă parte, este justificată decizia de creştere a gradului de tehnologizare a activităţii, în vederea scăderii costurilor pentru prestarea serviciilor şi astfel creşterea competitivităţii societăţii în scopul redresării financiare.

În aceste condiţii, se constată că desfiinţarea locurilor de muncă în procedura reorganizării activităţii a avut o cauză reală şi serioasă. Totodată, desfiinţarea locurilor de muncă respective, inclusiv cel ocupat de reclamantă a fost una efectivă.

Desigur, atribuţiile angajaţilor concediaţi au fost preluate de alţi salariaţi existenţi sau care au fost angajaţi anterior, dar aceasta nu presupune lipsa caracterului efectiv al desfiinţării locului de muncă.

§3. Cu privire la drepturile salariale pretinse:

Referitor la contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţi, s-a constatat că acesta a fost înregistrat la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi F a m i l i e C o n s t a n ţ a sub nr. 19510/27.09.2006.

În ceea ce priveşte perioada pentru care s-a încheiat acest contract colectiv de muncă, părţile au optat pentru indicarea datei calendaristice până la care acesta este valabil, respectiv data de 31.08.2007, astfel cum este stipulat în mod expres în art. 7 pct. 1.

Aşadar, părţile nu au optat pentru indicarea perioadei pentru care se încheie acest contract colectiv de muncă şi ca urmare nu se pune problema de a calcula acest termen şi de a stabili momentul de la care el începe să curgă şi momentul la care se împlineşte.

Este cert aşadar că acest contract colectiv de muncă s-a stabilit a fi aplicabil până la o dată clar indicată respectiv 31.08.2007.

Pe de altă parte, art. 7 pct. 3 din acelaşi contract, stabileşte că dacă nici una din părţi nu denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.

Pârâta susţine că a denunţat acest contract în data de 3.08.2007. Astfel, cu adresa nr. 4403/3.08.2007, primită de Sindicatul Lucrătorilor E. D. în aceeaşi zi (aspect necontestat), pârâta a invitat organizaţia sindicală la negocieri pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă, indicând în mod expres că această adresă „reprezintă şi manifestarea de voinţă a patronului în sensul denunţării actualului contract colectiv, în sensul precizat de art. 7 alin. (3) din convenţia încheiată la nivelul unităţii de către partenerii sociali”.

Dar, pentru a opera denunţarea contractului colectiv era necesar ca denunţarea acestuia să aibă loc cu cel puţin 30 de zile înainte de împlinirea datei până la care părţile au convenit că este aplicabil, adică cel mai târziu la data de 1.08.2007.

Cum declaraţia de denunţare a contractului colectiv de muncă a intervenit la 3.08.2007, rezultă că aceasta nu s-a făcut în termenul convenit de părţi.

Solicitarea ulterioară a Sindicatului Lucrătorilor E. D. de a începe negocierea unui nou contract colectiv de muncă nu poate fi interpretată ca o recunoaştere a încetării valabilităţii contractului colectiv de muncă înregistrat în data de 27.09.2006 ci dimpotrivă reprezintă o acţiune care încadrează în sfera manifestărilor de voinţă făcute în aplicarea art. 7 pct. 3 din contractul colectiv de muncă.

Faptul că Sindicatul Lucrătorilor E. D. a declanşat conflictul de interese nu înseamnă că implicit ar fi recunoscut încetarea efectelor contractului colectiv de muncă întrucât din conţinutul cererii de conciliere prealabilă înregistrată de sindicat la D.M.P.S. C sub nr. 23741 din 4.10.2007 rezultă că solicitările organizaţiei sindicale vizau drepturi salariale, urmărindu-se punerea de acord a contractului colectiv de muncă existent, ale cărui clauze se solicita a fi păstrate, cu noul contract colectiv de muncă încheiat la nivel superior, fiind deci vorba de o negociere anuală în sensul art. 3 alin. 2 raportat la alineatul 4 din Legea nr. 130/1996 şi deci încadrându-se în prevederile art. 12 lit.„e” din Legea nr. 168/1999, caz în care greva este posibilă, în conformitate cu art. 13 alin. 2 din Legea nr. 168/1999.

Pe de altă parte, faptul că preşedintele organizaţiei sindicale ar fi apreciat în raporturile cu pârâta că, începând cu data de 1.01.2008, relaţiile de muncă în cadrul S.C. „D.” S.A. se vor desfăşura conform prevederilor contractelor colective încheiate la nivel superior (aşa cum rezultă din adresa înregistrată la pârâtă sub nr. 0242/11.01.2008) nu poate fi considerată ca o declaraţiei a însăşi organizaţiei sindicale în sensul că acest contract colectiv de muncă, înregistrat în data de 27.09.2006, nu mai este valabil (în cauză nu rezultă că organele de conducere ale sindicatului ar fi exprimat un acord pentru încetarea efectelor contractului colectiv de muncă în sensul art. 33 alin. 1 lit. „c” din Legea nr. 130/1996) şi nu poate fi opusă nici instanţei nici părţii adverse pârâtei într-o cauză precum cea de faţă, în care organizaţia sindicală nu mai reprezintă interesele acesteia.

B. Cuantumul drepturilor pretinse:

Întrucât drepturile băneşti pretinse îşi au temeiul în contractele colective de muncă aplicabile, temeinicia cererilor privind aceste drepturi va fi analizată pentru toate aceste cereri împreună.

a) referitor la indemnizaţia de concediere:

Potrivit art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate în cazul desfacerii contractului individual de muncă ca urmare a reducerii personalului prin desfiinţarea de posturi, ca urmare a reorganizării, în cazul reducerii parţiale a activităţii şi în cazul modernizării activităţii sau achiziţionării unor noi tehnologii de lucru, salariaţii beneficiază de o plată compensatorie de 6 salarii medii tarifare pentru cei cu o vechime de cel mult 5 ani, 8 salarii medii tarifare pentru cei cu o vechime între 5 şi 10 ani şi 10 salarii medii tarifare pentru cei cu o vechime peste 10 ani.

Aşa cum s-a arătat, contrar susţinerilor pârâtei, era aplicabil contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate şi înregistrat în data de 27.09.2006.

Articolul 80 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008–2010 stabileşte că la desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, salariaţii să primească, pe lângă celelalte drepturi la zi cuvenite pentru activitatea prestată, şi o plată compensatorie în valoare de minimum 6 salarii de bază brute negociate.

Acest nivel este un nivel minim. Cum reclamantul a primit doar echivalentul a 6 salarii de bază brute, cum susţin ambele părţi, în măsura în care între această sumă şi suma la care avea dreptul conform art. 132 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii pârâte, reclamantul are dreptul la plata acestei diferenţe de către pârâtă.

b) referitor la primele pentru sărbătorile de Paşti şi C

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii pârâte, la art. 96 se prevede acordarea unor prime după cum urmează: 500 lei pentru sărbătoarea Cului, 230 lei pentru sărbătoarea E. şi 100 lei pentru sărbătoarea din 15 august.

Nici în acest caz, contrar art. 287 Codul muncii, pârâta nu a contestat cuantumul acestor prime şi nici nu a probat că le-ar fi plătit.

Faţă de considerentele expuse cu privire la aplicabilitatea contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii, în condiţiile în care nu s-a dovedit plata acestor sume şi anterior datei concedierii se celebraseră deja sărbătorile de C şi Paşti, pârâta a fost obligată şi la plata sumelor de 500 lei cu titlu de primă pentru C şi 230 lei cu titlu de primă pentru Paşti.

c) referitor la cel de al 13-lea salariu:

În justificarea pretenţiilor sale, reclamantul invocă prevederile art. 43 alin. 2 lit. „a” din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi fără a indica despre ce contract este vorba sub aspectul perioadei de aplicabilitate.

Este adevărat că în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008–2010, înregistrat la M i n i s t e r u l M u n c i i, Solidarităţii Sociale şi Familiei sub nr. 722/24.01.2008 şi publicat în Monitorul Oficial, Partea V, nr. 3 din 11.02.2008, la art. 43 (2) lit. „a”, se stabileşte că un alt venit este, între altele şi „al 13-lea salariu, egal cu salariul de bază brut al angajatului avut în luna decembrie a anului precedent şi va fi acordat în primul semestru al anului următor”.

Dar, acest drept este un drept stabilit pentru anii 2008, 2009 şi 2010. Pentru anul 2008 acest drept urmează a se plăti în anul 2009.

Pentru anul 2007 drepturile salariaţilor au fost stabilite în Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pentru anii 2006–2007.

În cuprinsul acestuia nu se specifică un astfel de drept şi nu s-a invocat, nici probat, că un asemenea drept ar fi fost stabilit în contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii.

d) referitor la prima de celeritate (dispatch money) pentru perioada 1.01.2007 –31.06.2007:

Pârâta a invocat cu privire la această cerere excepţia prematurităţii susţinând că suma reprezentând prima de celeritate nu s-a stabilit, urmând a fi stabilită într-o comisie paritară.

Această excepţie este nefondată şi a fost respinsă ca atare întrucât angajatorul nu poate aprecia că acest drept nu s-a născut în absenţa negocierilor dintre patronat şi sindicat.

Cu privire la fondul acestei cereri, Tribunalul a reţinut că în determinarea valorii pretenţiilor sale, reclamantul a avut în vedere date publice privind activitatea economică a societăţii pârâte, necontestate de aceasta.

Pe de altă parte, pentru determinarea acestei valori a fost avut în vedere numărul total de angajaţi, ca şi cum ar fi contribuit cu toţii la obţinerea sumelor provenite din primele plătite de armatori pentru operarea navelor cu celeritate.

Pârâta nu a dovedit că reclamantul nu ar fi avut posibilitatea în mod obiectiv şi faţă de atribuţiile sale de serviciu să contribuie direct la încasarea acestei prime şi ca urmare nu ar avea dreptul să primească o parte din aceasta.

Apoi, susţinerile potrivit cărora anumite sume încasate cu titlu de primă de celeritate sunt obţinute pentru activităţi anterioare datei de 1.01.2007 nu au fost probate prin înscrisuri de evidenţă contabilă primară.

Susţinerea potrivit căreia aceste sume ar fi fost obţinute prin folosirea de utilaje mecanice de asemenea nu a fost dovedită prin înscrisuri care să evidenţieze navele pentru care s-a obţinut prima de celeritate şi mărfurile operate în cazul acestor nave.

Nici susţinerile privind valoarea netă a sumei reprezentând primă de celeritate nu pot fi primite întrucât formula de calcul propusă de pârâtă, respectiv obţinerea valorii nete prin scăderea unor sume reprezentând sporul de muncă suplimentară şi toate celelalte sporuri aplicate orelor suplimentare, spor de munca de noapte, remunerările suplimentare pentru depăşirea normei de munca, spor pentru munca prestata în zile de sâmbătă, duminică sau sărbători legale, amortizările investiţiilor angrenate în operaţiunile aducătoare de dispatch, este o formulă care nu se regăseşte în art. 42 alin.1 lit.„d” din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2006– 2007, astfel cum a fost modificat.

II. Recursul recurentului reclamant :

Critica sentinţei prin motivele de recurs a vizat, în esenţă, următoarele:

În motivarea soluţiei date, instanţa de fond a reţinut că în cazul concedierii colective ce a avut loc la S.C. „D.” S.A. în perioada martie–iunie 2008, proces în urma căruia a încetat şi contractul individual de muncă al reclamantului, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 76 din Codul muncii.

Au fost avute în vedere argumente construite pe o aplicare greşită a legii, prin indicarea dispoziţiilor art. 71¹ din Codul muncii şi art. 79 din CCM Naţional.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 71¹, angajatorul are dreptul de a adopta o asemenea măsură, de concediere colectivă numai după ce în prealabil s-a consultat cu reprezentanţii sindicatului sau reprezentanţii salariaţilor.

Măsura concedierii colective a fost luată la 26.02.2008 în timp ce prima notificare cu privire la intenţia de a lua în considerare posibilitatea de concediere colectivă a unei părţi dintre salariaţi s-a transmis sindicatului în data de 3.03.2008, după ce decizia de concediere colectivă în cadrul Consiliului de administraţie al societăţii fusese luată.

Cu privire la încălcarea art. 79 din D. a învederat că în conformitate cu acesta angajatorul are obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul, „în timp util”, în situaţia în care intenţionează să efectueze concedieri colective. Practic această dispoziţie contractuală reia şi explică în acelaşi timp dispoziţiile legale cuprinse în art.69 din Codul muncii,părţile semnatare stabilind în mod imperativ un termen.

În continuarea aceleiaşi clauze se precizează că prin sintagma „timp util” în cazul unei societăţi cu peste 250 salariaţi, se înţelege un termen de 30 de zile înainte de notificarea prevăzută de art. 71 Codul muncii.

În ceea ce priveşte notificarea în forma finală întocmită conform art. 69 Codul muncii, care anunţă intenţia de realizare a concedierii colective, această a fost adusă la cunoştinţa sindicatului în data de 10.03.2008.

Astfel, angajatorul a emis, în conformitate cu art. 71¹ Codul muncii, notificarea prin care anunţa hotărârea sa de aplicare a măsurii concedierii colective în data de 4.04.2008, anterior împlinirii termenului stabilit prin art. 79 din CCM, care ar fi fost 11.04.2008.

Decizia de concediere este nelegală şi pentru că a fost emisă anterior împlinirii termenului de 60 de zile stabilit prin notificarea de anunţare a intenţiei de concediere colectivă, conform dispoziţiilor art. 79 din D., coroborate cu prevederile art. 71¹ Codul muncii.

De la momentul transmiterii intenţiei angajatorului de realizare a unei concedieri colective şi până la data emiterii deciziei ar fi trebuit să existe un termen de 60 de zile. În acest caz nu s-a întâmplat aşa, notificarea transmisă conform prevederilor art. 69, în forma finală, (inclusiv addendumul la notificare) a fost transmis reprezentanţilor sindicatului salariaţilor în data de 10.03.2008, în timp ce decizia de concediere a fost transmisă salariaţilor în data de 6.05.2008, după 56 de zile şi nu după 60.

Angajatorul nu a respectat termenul de informare a organizaţiei sindicale, cu 45 de zile înainte de luarea măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din D..

A învederat, totodată că, nu au fost respectate dispoziţiile contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

A susţinut că încadrarea pe posturile de mecanizatori a celor care au fost de acord cu modificarea contractului individual de muncă, în condiţiile impuse de conducerea societăţii, cu câteva zile anterior comunicării notificării prin care era anunţată concedierea colectivă, fără ca în prealabil să fie comunicată o nouă organigramă a societăţii în care să apară şi această funcţie sau criteriile în baza cărora unora dintre angajaţi le-a fost schimbată încadrarea, se constituie într-o măsură inegală al cărui unic scop este eludarea prevederilor art. 81 din D. dar şi ale art. 83 din CCM la nivelul ramurii transporturi care prevedeau criteriile de stabilire a ordinii de prioritate.

După momentul concedierii societatea a făcut noi angajări încălcând astfel şi prevederile art. 72 din Codul muncii care interzice noi angajări pe locurile celor concediaţi. Au fost angajaţi docheri, operatori dană, astfel cum rezultă din înştiinţarea I.T.M. C, apărarea societăţii fiind în sensul că nu a fost posibilă angajarea de „mecanizatori” pentru că această meserie nu este prevăzută în C.O.R., iar de aceea a angajat „docheri”, însă cu privire la „operatori dană” nu a susţinut nimic.

Reclamantul a criticat soluţia şi sub aspectul solicitării de obligare la plata sumei reprezentând cel de-al 13-lea salariu pentru anul 2007.

A susţinut că al 13-lea salariu este un drept salarial prevăzut în contractul colectiv de mu că la nivel de ramură transporturi pe anii 2008–2010 şi că acest temei de drept a fost precizat în faţa instanţei de fond, inclusiv prin precizările scrise depuse la dosarul cauzei.

A învederat că în interpretarea temeiului convenţional al acestui drept salarial, adoptat de Tribunal, se omite unul din elementele definitorii ale contractului colectiv: acesta a fost încheiat pentru o perioadă de trei ani.

Acceptarea interpretării propuse de pârâta intimată şi adoptată de instanţă ar fi de natură să lipsească de efecte, pentru un an acest contract.

Fiind încheiat pentru o perioadă de 3 ani în mod evident, salariaţii cărora le este aplicabil acest contract colectiv trebuiau să beneficieze, de trei ori, de acest drept, ori interpretarea intimatei presupune acordarea acestui drept doar de două ori, în anii 2009 şi 2010.

Conform art. 43 alin. 2 lit. „a”, toţi salariaţii încadraţi în ramura transporturi beneficiază de acest drept salarial numit al 13-lea salariu, atât în anul 2008, cât şi în anii 2009 şi 2010.

A solicitat menţinerea hotărârii sub aspectul obligării pârâtei la prima de dispatch.

Curtea analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, va respinge recursul reclamantului şi admiţând în parte recursul pârâtei, va casa în parte sentinţa recurată, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecarea capetelor de cerere, având ca obiect plăţi compensatorii, primă C, primă Paşti şi primă celeritate, în raport de contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.

Recursul recurentului reclamant este nefondat.

1. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 71¹ Codul muncii:

Alineatul 1 al textului indicat precizează că: „În situaţia în care ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, potrivit art. 69 şi 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul t e r i t o r i a l d e muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.

Recurentul critică hotărârea raportat la împrejurarea că măsura concedierii colective s-a hotărât de Consiliul de Administraţie la 26.02.2008, la a cărui şedinţă sindicatul reprezentativ nu a fost invitat.

Legea impune în conformitate cu art. 69 alin. 1 Codul muncii doar obligaţia de a iniţia consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire la metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi, precum şi la posibilitatea de atenuare a consecinţelor concedierii.

Nici o dispoziţie legală nu impune şi nici nu sancţionează cu nulitatea absolută situaţia invocată de către reclamantul recurent, anume, stabilirea de către angajator, în forul de conducere şi fără invitarea reprezentanţilor salariaţilor, a măsurilor de concediere colectivă.

Articolul art.69 Codul muncii reglementează obligaţia informării sindicatelor asupra intenţiei de realizare a unor concedieri colective, de a se iniţia în acest sens consultări cu partenerii sociali, cu prezentarea tuturor informaţiilor necesare identificării soluţiilor (motivaţia măsurii preconizate, numărul şi categoriile de salariaţi afectaţi).

Obligaţia instituită de art. 69 Codul muncii vine în concordanţă cu cele statuate prin art. 70 şi art. 71¹ Codul muncii, referitoare la emiterea notificărilor, iar aceste obligaţii au fost îndeplinite în cauză.

2. Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional:

Recurentul critică hotărârea cu motivarea că Tribunalul nu a sancţionat în mod corespunzător încălcarea săvârşită de patronat prin nerespectarea termenului de 30 de zile între momentul notificării intenţiei de realizare a concedierii colective şi aplicarea măsurii, respectiv 4.04.2008.

Articolul 69 Codul muncii nu explicitează noţiunea de „timp util”, astfel că art. 79 din CCM la nivel de ramură prevede următoarele: „Prin sintagma timp util se înţelege: – la întreprinderile cu peste 250 de salariaţi, cu 30 de zile înainte de notificarea prevăzută la art. 71¹ din Codul muncii, cu modificările ulterioare”.

În speţă, societatea a comunicat Sindicatului Lucrătorilor E. D. încă de la 3.03.2008 intenţia de concediere colectivă, astfel cum rezultă din B.ul la Notificarea nr. 2357/3.03.2008 înregistrat sub nr. 2580 din 7.03.2008 şi primit de reprezentanţii sindicatului în data de 10.03.2008.

c) În privinţa emiterii deciziilor de concediere anterior împlinirii termenului de 60 de zile, stabilit prin notificarea de anunţare a intenţiei de concediere colectivă, conform dispoziţiilor art. 79 din contractul colectiv de muncă la nivel naţional şi art. 71¹ din Codul muncii şi această critică este nefondată.

Apreciază că prin emiterea deciziei de concediere la 6.05.2008 au trecut numai 56 de zile – prin raportare la 10.03.2008 momentul transmiterii notificării de concediere – şi nu 60 de zile, cum prevăd dispoziţiile art. 79 din D. prin raportare la art. 71¹ Codul muncii.

Motivarea referitoare la modalitatea de calcul a acestei perioade – anume cu luarea în calcul a zilei de comunicare către reprezentantul sindical a B. la notificare – este neîntemeiată, întrucât termenul de iniţiere a concedierii colective a fost prorogat în corelare cu data la care angajatorul şi-a făcut intenţia de reorganizare şi concediere colectivă, în speţă la 3.03.2008.

Articolul 71¹ Codul muncii, impune respectarea de către patronat a unui termen de cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere, calculat de la data comunicării notificării scrise reglementate de acest text. Ori, în cauză, faţă de data de 4.04.2008 a notificării formulate în temeiul art. 71¹ Codul muncii, emiterea deciziei reclamantului a respectat această cerinţă legală.

c) O altă critică vizează nerespectarea termenului de informare a organizaţiei sindicale, cu 45 de zile înaintea luării măsurii de concediere colectivă, conform prevederilor art. 81 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

Textul art. 81 din CCM la nivel de ramură transporturi pentru anii 2008– 2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 3/11.02.2008 dispune în sensul că, în cazul reducerilor de personal efectuate la societăţile supuse acestor CCM, determinate de restrângerea activităţii, retehnologizare, automatizare şi robotizare a procesului de producţie, patronul va pune la dispoziţia organizaţiei sindicale, cu 45 de zile calendaristice anterioare – justificarea tehnico-economică în legătură cu măsurile privind posibilităţile de redistribuire a personalului, modificarea programului de lucru, etc., precum şi va informa organizaţia sindicală asupra motivelor ce stau la baza reducerii numărului de salariaţi.

Ne însuşim considerentele T r i b u n a l u l u i C o n s t a n ţ a, în sensul că acest termen nu se constituie într-o condiţie de validitate, nefiind deci susceptibil a produce vreo nulitate, nerespectarea acestora atâta timp cât oricum s-a respectat termenul de 30 de zile prevăzut de art. 79 din CCM la nivel naţional, aceste prevederi urmăresc protejarea salariaţilor de a cunoaşte prin intermediul sindicatelor şi de a face în termen util propuneri pentru evitarea disponibilizărilor.

d)Reclamantul critică hotărârea şi sub aspectul încălcării dispoziţiilor contractelor colective de muncă în vigoare privind criteriile de stabilire a ordinii de prioritate la concediere.

Învederează încălcarea prevederilor art. 81 din CCM la nivel naţional şi art. 83 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi, dar trebuie arătat că aceste prevederi legale crează cadrul negocierilor între patronat şi sindicat/reprezentanţii salariaţilor în vederea identificării condiţiilor concrete de reducere a personalului.

În cuprinsul acestei critici se arată şi faptul că în luna februarie 2008, din totalul celor 100 de docheri angajaţi ai S.C. „D.”, pentru 45 s-au modificat contractele individuale de muncă, prin schimbarea funcţiei în cea de „mecanizator”, însă reclamantul nu a investit Tribunalul cu o cerere având ca obiect sancţionarea măsurii de modificare unilaterală a contractului individual de muncă sub acest aspect.

Pe de altă parte, condensarea şi preluarea unor atribuţii de către unii dintre salariaţi, în condiţiile desfiinţării altor posturi de natura celor menţionate în notificarea datată 3.03.2008 nu este nelegală, câtă vreme angajatorul are posibilitatea de a stabili posturile căror salariaţi sunt afectate de reorganizare, sindicatul având dreptul de a propune, la rândul său, punctual, alte măsuri.

Trebuie arătat şi faptul că S.L.P. D. nu a propus, cu ocazia formulării adresei din 21.03.2008, impunerea unor criterii de selecţie, ci doar iniţierea unor cursuri de formare profesională pentru cei supuşi concedierii.

Criticile referitoare la angajarea altor persoane după efectuarea concedierilor colective cu încălcarea dispoziţiilor art. 72 din Codul muncii nu poate fi primită, situaţia de fapt fiind corect reţinută din acest punct de vedere de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a, care după verificarea comparativă a atribuţiilor categoriilor de personal nou angajate a stabilit că prin fişa postului acestea sunt diferite de cele ale personalului concediat.

Pe de altă parte, nerespectarea prevederilor art. 72 din Codul muncii nu se poate constitui într-un temei de nulitate a deciziei de concediere întrucât ea este ulterioară şi nu concomitentă sau anterioară emiterii actului, ea putându-se eventual constitui într-un motiv de nulitate a contractelor colective individuale nou încheiate.

Având în vedere că în cuprinsul recursului au fost conturate şi alte aspecte are vizează legalitatea concedierii, se va analiza în ansamblu situaţia arătată de societatea pârâtă – prin prisma dificultăţilor economice evocate şi reţinute în mod judicios de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a.

În acest context, se va avea în vedere faptul că documentaţia prezentată la dosar (decizia Consiliului de Administraţie întrunit la 26.02.2008, organigrama anterioară şi ulterioară concedierii colective, raportul administratorilor societăţii pentru perioada 1.01.–31.12.2007, hotărârea AGA din 17.04.2008 cu privire la aprobarea situaţiei financiare a societăţii) atestă că S.C. „D.” S.A. a finalizat anul 2007 cu pierderi în ansamblul înregistrării unor cheltuieli totale mai mari decât veniturile, determinate îndeosebi de reducerea traficului de mărfuri ca urmare a închiderii unor capacităţi de producţie naţionale în domeniul produselor chimice, dar şi de greva generală a salariaţilor, derulată pe perioada 26.10.2007–14.01.2008, care au condus la neoperarea în cursul lunii noiembrie a niciunei nave şi operarea în luna decembrie 2007 a unui volum de cca. 12% din traficul realizat în aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cu toate că derularea unei greve legale nu poate constitui în sine o motivaţie pentru operarea concedierilor colective, în cauză, măsurile propuse de patronat au fost justificate de situaţia economico-financiară a societăţii, restrângerea de personal, pe sectoare de activitate, fiind motivată şi prezentată sindicatului în raport de situaţia efectivă a posturilor.

Faptul că ulterior concedierii, în cadrul S.C. „D.” S.A. au fost realizate angajări nu contrazice demersul angajatorului, fiind dovedit că personalul nou angajat s-a încadrat, ca titulatură a funcţiei şi a atribuţiilor locului de muncă, în structura noii organigrame.

Pe cale de consecinţă, se va reţine că, procedura concedierii colective nu a fost iniţiată şi derulată contrar legii, astfel că măsura desfacerii contractului individual de muncă al reclamantului a fost legală şi temeinică.

O ultimă critică vizează respingerea pretenţiei referitoare la plata salariului 13 pentru anul 2007.

Critica va fi respinsă ca nefondată, întrucât această dispoziţie nu s-a regăsit în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură (art. 42 (2) decât în forma publicată la 11.02.2008.

Prin urmare, acest drept nu va putea fi pretins cu titlu retroactiv pentru o perioadă care nu intră sub incidenţa dispoziţiilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008–2010, publicat în Monitorul Oficial, Partea a V-a, nr. 3 din 11.02.2008.

Drept urmare, Curtea, găsind toate criticile neîntemeiate, va respinge acest recurs ca nefondat.

Recursul recurentei pârâte S.C. „D.” S.A. este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:

Pentru a aprecia asupra temeiniciei drepturilor pretinse, se impune dezlegarea cu prioritate a perioadei de valabilitate a contractului colectiv de muncă la nivel de societate, sub aspectul întinderii efectelor sale.

Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societăţii pârâte pe anul 2006–2007 şi înregistrat la D.M.S.S.F. C sub nr. 19510/27.09.2006 prevede în art. 7 alin. 1 că acesta este valabil până la data de 31.08.2007.

În acelaşi timp, prin alin. 3 se dispune că: „dacă niciuna din părţi nu denunţă contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungeşte până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mai mult de 12 luni, respectiv cu un an calendaristic”.

Intenţia părţilor, astfel cum rezultă din această prevedere a fost ca valabilitatea contractului colectiv de muncă să se întindă doar până la data de 31.08.2008 şi ca o excepţie, în cazul în care nu se încep negocierile sau nu se denunţă unilateral cu 30 de zile înainte, valabilitatea acestui contract să fie prelungită.

Prin adresa nr.4403/3.08.2007 S.C. „D.” invită Sindicatul Lucrătorilor E. D., în data de 27 august 2007, ora 11, la sediul societăţii, pentru deschiderea negocierilor în vederea încheierii unui nou contract colectiv de muncă la nivelul unităţii.

În acelaşi timp societatea menţionează că în situaţia în care sindicatul nu îşi manifestă intenţia de a participa la negocieri, prezenta adresă reprezintă manifestarea de voinţă a patronatului în sensul denunţării contractului colectiv de muncă.

Articolul 25 alin. 3 din Legea nr. 130/1996 stabileşte că regula este cea a aplicării contractelor colective de muncă de la data înregistrării (în speţă, 27.09.2006), părţile având doar posibilitatea de a conveni ca data aplicării să fie ulterioară (deci, nu anterioară) celei de înregistrare.

Articolul 23 alin. 1 din lege dispune, totodată că, un contract colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care însă nu poate fi mai mică de 12 luni.

Ori, în cauză, textul enunţat coroborat cu cel al art. 25 alin. 3, atestă că CCM la nivel de societate putea să-şi producă în mod legal efectele până la 27.09.2007.

Mai mult, art. 13 din Legea nr. 168/1999 dispune în sensul că pe durata valabilităţii unui contract colectiv de muncă salariaţii nu pot declanşa conflicte de interese, cu excepţiile strict prevăzute de lege.

Cu toate acestea, la 4.10.2007 Sindicatul Lucrătorilor E. a formulat o cerere de conciliere prealabilă, cerere înregistrată la D.M.P.S. C sub nr. 23741/4.10.2007, în care se arată în mod explicit obiectul conflictului de interese declanşat de sindicat şi anume „încheierea unui nou contract colectiv de muncă”.

Consecinţa logică a analizării probatoriilor administrate este aceea că la nivel de unitate contractul colectiv de muncă şi-a produs efectele până la data de 27.09.2007, cu atât mai mult cu cât legalitatea grevei a fost recunoscută de instanţele judecătoreşti.

Efectul imediat al încetării valabilităţii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate îl reprezintă aplicarea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel superior, respectiv la nivel de ramură transporturi pe anii 2006–2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a V-a, nr. 6 din 17.04.2006.

În aceste condiţii, Tribunalul era dator să analizeze pretenţiile referitoare la plaţi compensatorii, prima de C 2007, primă Paşti 2007 şi primă celeritate, în raport de contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi şi nu al contractului colectiv de muncă la nivel de unitate care îşi încetase valabilitatea la termenul şi în condiţiile mai sus arătate.

O ultimă critică vizează modalitatea de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect acordarea primei de dispatch, critică, de asemenea, întemeiată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 42 alin. 1 lit. „d” din contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 2837/27.12.2006: „în domeniul transportului naval primele plătite de către armatori (dispatch money), indiferent de pavilionul navei, pentru operarea navelor în porturi într-un termen mai scurt decât cel prevăzut de normele portuare, se încasează de către unităţile de operare portuare care au efectuat operaţiunile de încărcare–descărcare a navei respective. Prima de operare cu celeritate (dispatch money) va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit direct la încasarea acesteia.

(2) Condiţiile de diferenţiere, diminuare sau anulare a participării la fondurile de stimulare sau de premiere, precum şi perioada la care se acordă cota parte cuvenită salariaţilor, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate şi, după caz, instituţie”.

Din prevederile contractului colectiv de muncă invocate mai sus, rezultă în mod clar că prima de operare cu celeritate va fi folosită pentru acordarea de premii salariaţilor care au contribuit la încasarea lor.

E. money reprezintă suma de bani care se plăteşte de către beneficiar operatorului portuar atunci când acesta din urmă, prin angajarea şi folosirea de resurse suplimentare reuşeşte să presteze operaţiunea într-un timp mai scurt decât timpul prevăzut în contractul încheiat între beneficiar şi operatorul portuar.

Contribuţia directă a salariaţilor la realizarea dispatch-ului poate fi reţinută atunci când acestea participă la diminuarea timpului de operare faţă de cel contractual, în funcţie de atribuţiile pe care le au în procesul tehnologic utilizat pentru operaţiunile de încărcare–descărcare.

Faţă de susţinerile contradictorii ale părţilor, în cauză era utilă efectuarea unei expertize tehnice contabile prin care expertul să stabilească care sunt salariaţii care au contribuit în mod direct la încasarea primei de operare cu celeritate (dispatch money) şi care este cuantumul sumei încasată de pârâtă cu titlu de dispatch pentru perioada 1.01.2007–iunie 2007.

Prin raportul semestrial privind situaţia economico-financiară şi analiza activităţii S.C. D.” S.A. la data de 30.06.2007, s-a menţionat că în semestrul I 2007 veniturile societăţii au crescut şi că această creştere se datorează depăşirii ratelor de operare a navelor.

Expertiza reprezintă un mijloc de dovadă la care instanţa sau părţile por recurge atunci când pentru lămurirea unor împrejurări de fapt sunt necesare cunoştinţe de specialitate dintr-un anumit domeniu de activitate.

Atât timp cât părţile s-au înţeles prin contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi să acorde prime de celeritate doar salariaţilor care au contribuit direct la încasarea ei, iar pârâta susţine că datorită perfecţionărilor tehnologice contribuţia factorului uman a scăzut, se impunea efectuarea unei expertize tehnice pentru lămurirea acestor aspecte.

Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea a casat în parte sentinţa recurată cu privire la obligarea pârâtei la achitarea primei de dispatch pe perioada 1.01.2007–iunie 2007 şi a trimis cauza la aceeaşi instanţă spre rejudecare în vederea efectuării unei expertize tehnice contabile, cu obiectivele arătate în considerentele expuse mai sus, precum şi pentru reluarea judecăţii capetelor de cerere având ca obiect plăţi compensatorii, primă de C 2007, primă Paşti 2008, în raport de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul civil declarat de recurentul reclamant E. D., cu domiciliul în C,(...), judeţul C, împotriva sentinţei civile nr.1432/25.11.2008 pronunţată de T r i b u n a l u l C o n s t a n ţ a în dosarul nr(...).

Admite recursul civil declarat de recurenta pârâtă intimată S.C. „D.” S.A. C, cu sediul în J. Port, E. 54, judeţul C, împotriva aceleaşi sentinţe civile.

Casează în parte sentinţa recurată.

Trimite cauza aceleaşi instanţe în vederea rejudecării capetelor de cerere având ca obiect plăţi compensatorii, primă C, primă Paşti şi primă celeritate, în raport de contractul colectiv de muncă la nivelul ramurii transporturi.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 12 mai 2009.

Preşedinte, Judecători,

(...) (...) (...) (...)

(...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Jud.fond. R.B./S.T.

Red.dec.jud. M.(...)/18.05.2009

Tehnoredact.gref.RD/2ex./21.05.2009