Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A OPERATOR 2928

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1535

Şedinţa publică din 28 octombrie 2009

Preşedinte : (...) (...)

Judecător : (...) (...)

Judecător : Dr. (...) (...)

Grefier : (...) (...)

Pe rol se află soluţionarea recursului declarat de către reclamantul H. E. E. împotriva sentinţei civile nr. 796/19.08.2009, pronunţată de Tribunalul C-S în dosar nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC „U.” Reşiţa SA, având ca obiect contestaţie decizie de concediere.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, se constată lipsa părţilor.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, văzând că s-a solicitat judecarea şi în lipsă, Curtea reţine cauza spre soluţionare.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 796 din 19.08.2009 a Tribunalului C-S, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul H. E. E., împotriva deciziei nr. 169/1000/6.04.2009, emisă de pârâta SC „U.” Reşiţa SA, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că locul de muncă al reclamantului a fost suprimat din structura pârâtei ceea ce denotă cauza efectivă a acestei concedieri, cauza reală fiind dovedită de pârâtă prin faptul că programul de concediere colectivă prezintă un caracter obiectiv şi a fost impusă de dificultăţile economice, determinând angajatorul să renunţe la serviciile unor salariaţi, datorită desfiinţării locurilor lor de muncă.

De asemenea, s-a reţinut că această concediere a fost serioasă, fiind impusă de necesităţi şi susţinută din punct de vedere juridic de o serie de acte normative (Decizia nr. 99/13.02.2009 a Comitetului Director care a aprobat noua organigramă a societăţii valabilă începând cu data de 13.05.2009) şi, respectiv, a planului de viabilitate ale companiilor siderurgice, aprobat din luna decembrie 2004 de Ministerul Economiei şi Comerţului nr. (...)/29.12.2004 precum şi de Consiliul Concurenţei şi acceptat de Consiliul Europei.

Cu privire la cererea reconvenţională formulată de pârâtă, instanţa a respins-o, întrucât, prin respingerea acţiunii reclamantului, pârâta nu a căzut în pretenţii, iar cererea reconvenţională nu se mai justifică.

Împotriva sentinţei a declarat recurs, în termen legal, reclamantul solicitând admiterea lui, modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul admiterii contestaţiei.

A motivat că măsura luată de intimată în privinţa sa a fost abuzivă, nejustificată, iar decizia emisă ilegală, întrucât angajatorul nu a ţinut cont de criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi prevăzute de lege şi de Contractele colective de muncă, menţionând că are un copil minor în întreţinere, iar respectiva concediere fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 81 alin. 2 lit. c din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, că la data emiterii deciziei de concediere era şi este unic întreţinător de familie, soţiei sale încetându-i contractul individual de muncă, conform art. 65 alin. 1 din Codul muncii, aspecte pe care le-a adus la cunoştinţa unităţii în termenul de preaviz.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 304¹ Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca fiind legală şi temeinică a sentinţei pronunţată de tribunal, avându-se în vedere aspectele învederate în apărare, precum şi criticile aduse de reclamant deciziei de concediere.

Examinând sentinţa pronunţată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu motivele de recurs invocate, Curtea constată recursul nefondat.

Decizia de concediere nr. 169/1000/6.04.2009 prin care s-a desfăcut contractul individual de muncă al contestatorului a fost emisă în temeiul dispoziţiilor art. 152 din Legea nr. 31/1990 cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 65 Codul muncii, art. 66 teza II, art. 68, art. 73 şi urm. din Codul muncii, precum şi art. 74 alin. 1 lit. c, alin. 2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010.

În speţă este vorba de o concediere colectivă, deci de o desfiinţare a contractului individual de muncă al salariatului pentru motive ce nu ţin de persoana sa.

În conformitate cu prevederile art. 65 alin. 1 din c o d u l m u n c i i, cauza concedierii salariatului trebuie să o constituie desfiinţarea locului de muncă determinată de dificultăţile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activităţii acestuia, desfiinţare ce trebuie să fie efectivă, reală si serioasă (art. 65 alin 2 din c o d u l m u n c i i).

Desfiinţarea locului de muncă este efectivă atunci când acesta este suprimat din structura funcţional - organizatorică a angajatorului, evidenţiată în statul de funcţii şi organigramă si implică cu necesitate caracterul definitiv al suprimării, are o cauză reală când prezintă caracter obiectiv şi este serioasă când are la bază studii temeinice vizând îmbunătăţirea activităţii şi nu disimulează realitatea.

Tribunalul a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, reţinând o corectă situaţie de fapt şi făcând o justă aplicare a dispoziţiilor ce reglementează instituţia concedierii pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, analizând toate condiţiile ce se impun pentru a de afla în situaţia unei concedieri colective în cauză, respectiv suprimarea efectivă a locului de muncă, cauza reală a acestei concedieri, precum şi seriozitatea acesteia, din probatoriul administrat în cauză, rezultând că toate aceste aspecte au fost respectate de către pârâtă.

Aspectele învederate de recurent în cererea de recurs, vizând situaţia sa materială nu se circumscriu nici uneia dintre situaţiile prevăzute de legislaţia specială în ce priveşte instituţia concedierii colective, constatându-se că decizia de concediere contestată a fost emisă în respectarea dispoziţiilor art. 65 alin. 1 şi 2 din Codul muncii şi că nu există vicii care să ducă la sancţionarea acesteia.

Faţă de cele ce preced, cum sentinţa atacată este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul reclamantului H. E. E., declarat împotriva sentinţei civile nr. 796/19.08.2009 pronunţată de Tribunalul C-S în dosar nr(...), în contradictoriu cu intimata SC „U.” Reşiţa SA.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 octombrie 2009.

Preşedinte, Judecător, Judecător,

(...) (...) (...) (...) (...) (...)

Grefier,

(...) (...)

Red. V.(...) /9.11 2009

Tehnored. M.L./9.11.2009

Ex.2

Prima inst. – Trib. C-S – U. M., D. E. E.