Cabinet avocat Dreptul muncii

(8604/2008)

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L B U C U R E Ş T I

SECŢIA A VII A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.1433/R

Şedinţa publică din 06.03.2009

Curtea compusă din :

PREŞEDINTE – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR – (...) (...) (...)

JUDECĂTOR –(...) (...) I

GREFIER – E. N.

*****************

Pe rol fiind soluţionarea cererii de recurs formulată de recurenta Garda Naţională de Mediu, împotriva sentinţei civile nr.6216 din data de 09.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.8982/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul F. G H..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns recurenta, prin avocat J. E. D., cu delegaţie de substituire dată de avocat G E., şi intimatul, personal.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Curtea procedează la legitimarea intimatului cu CI seria (...) nr.(...).

Intimatul depune la dosar întâmpinare.

Curtea constată că intimatul a decăzut din dreptul de a depune întâmpinare, având în vedere dispoziţiilor art.308 alin.2 C.pr.civ., şi califică cererea depusă ca fiind note scrise.

Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susţinerea şi combaterea motivelor de recurs.

Recurenta, prin avocat, solicită admiterea recursului, casare sentinţei civile pentru motivele arătate în cererea de recurs. Arată că va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.

Intimatul solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în concluziile scrise.

C U R T E A,

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr.6216 din data de 09.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.8982/3/LM/2008, a fost admisă, acţiunea formulată de contestatorul F. G H., în contradictoriu cu intimata Garda Naţională de Mediu, a fost anulată decizia nr.245/18.01.2008, emisă de intimată, şi s-a dispus reintegrarea contestatorului în postul şi funcţia deţinute anterior emiterii deciziei anulate.

Prin aceeaşi sentinţă, a fost obligată intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat acesta de la data concedierii pana la efectiva reintegrare şi au fost respinse, ca neîntemeiate, pretenţiile reclamantului cu titlu de daune morale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că petentul a fost angajatul intimatei, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr.5/2003, în funcţia de şofer IA.

Prin decizia nr.245/18.01.2008, s-a dispus încetarea contractului individual de muncă, conform dispoziţiilor art.65 alin.1 Codul muncii, postul deţinut fiind desfiinţat.

Salariatul a beneficiat de un preaviz de 15 zile lucrătoare.

În motivarea deciziei, s-a reţinut că, prin HG nr.1224/2007, au fost desfiinţate Comisariatele Regionale, iar în baza deciziilor nr.300/2007 şi 302/2007 ale Comisarului general al Gărzii Naţionale de Mediu, s-a aprobat statul de funcţii şi structura organizatorică a Gărzii Naţionale de Mediu acestea fiind avizate prin adresa nr.(...)/9.01.2008 a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici.

Decizia de concediere nr.245/18.01.2008, emisă de intimată, concretizând o măsură de desfacere a contractului individual de muncă pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, trebuie să fie deopotrivă legală şi temeinică, iar analizarea cerinţelor de legalitate prevalează celor referitoare la temeinicia deciziei.

În acest context, sub aspectul cerinţelor de formă, art.74 din Codul muncii prevede că decizia de concediere pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului se comunică acestuia în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea, durata preavizului şi lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art.64 din Codul muncii.

Decizia nu cuprinde dispoziţiile prevăzute de art.74 alin.1 lit.d din Codul muncii, respectiv „lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul pe care salariatul l-a avut la dispoziţie pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant sau menţiunea eventualului refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite.

Decizia de concediere a fost luată înainte de a fi identificate funcţiile vacante corespunzătoare care puteau fi puse la dispoziţia salariatului. Aceste lucru rezultă atât din modalitatea în care este formulat art.3 al deciziei („in perioada preavizului, Direcţia resurse umane, administrativa si financiara, va identifica funcţiile contractuale vacante corespunzătoare si le va pune la dispoziţia domnului F. G-H."), cât şi din actele care au stat la baza acesteia.

Sub acest aspect, Tribunalul a reţinut că, în măsura în care, la momentul concedierii existau locuri de muncă vacante, intimata avea obligaţia să menţioneze lista tuturor acestor locuri de muncă disponibile (cât şi obligaţia să acorde contestatorului un termen pentru a opta pentru ocuparea unui loc de muncă vacant), să menţioneze eventualul refuz al salariatului de a opta pentru ocuparea unuia dintre locurile vacante oferite sau, în caz contrar, să menţioneze faptul că la nivelul unităţii nu există locuri de muncă vacante, astfel încât, din această perspectivă, această cerinţă legală obligatorie, nefiind respectată.

Prevederile art.64 din Codul muncii referitoare atât la obligaţia legală pozitivă anterioară concedierii ce incumbă angajatorului în cazul concedierii individuale pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului cât şi la menţiunea în cuprinsul deciziei potrivit art.74 alin.1 lit.d din Codul muncii a listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate, se aplică obligatoriu, în acest caz, prin interpretarea sistematică a prevederilor art.74 alin.1 din Codul muncii care indică expres menţiunile care sunt necesare doar pentru concedierea prevăzută la art.68 din Codul muncii, respectiv menţiunea de la lit.c, fiind evidentă intenţia legiuitorului ca restul menţiunilor să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.

Prin urmare, art.74 lit.d din Codul muncii instituie direct o condiţie de formă, iar indirect o condiţie de fond, extrinsecă pozitivă, fiind o normă de trimitere la art.64, numai pentru a nu mai reitera conţinutul acestuia.

Aceeaşi interpretare se impune şi prin completarea acestor prevederi cu prevederile art.80 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în conformitate cu care, în situaţia în care disponibilizarea nu poate fi evitată conducerea unităţii va comunica în scris salariatului al cărui post urmează a fi desfiinţat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeaşi unitate, desfacerea contractului individual de muncă putând opera numai în cazul în care salariatului nu i se poate oferi un alt loc de muncă sau în cazul refuzului locului de muncă oferit.

Lipsa menţiunilor obligatorii, expres prevăzute de lege, constituie, potrivit art.76 alin.1 din Codul muncii, cauză de nulitate absolută expresă a deciziei de concediere individuală pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului ducând la desfiinţarea acesteia ca nelegală, condiţia menţiunilor obligatorii fiind prevăzută „ad validitatem".

În ceea ce priveşte temeinicia măsurii concedierii, Tribunalul a reţinut că, din cuprinsul deciziei, nu rezultă caracterul efectiv, real şi serios al concedierii.

Aşa cum rezultă din apărările formulate de intimată prin întâmpinare, la emiterea deciziei angajatorul a avut în vedere şi faptul că salariatul a comis un accident de circulaţie în anul 2006, ca urmare a consumului de băuturi alcoolice, fapt ce a cauzat pagube autoturismului din dotare. Se arată că U. de un an, reclamantul a avut alte sarcini de serviciu datorită faptului că i-a fost reţinut permisul de conducere până la definitivarea cercetării penale. Pârâta a precizat că prejudiciul material cauzat de reclamant nu a fost în totalitate recuperat până la această dată".

Toate aceste aspecte reţinute de angajator cu ocazia concedierii nu reprezintă cauze obiective străine de persoana salariatului, ceea ce înseamnă că respectiva concediere s-a făcut în baza unor motive legate de persoana salariatului.

În mod greşit angajatorul şi-a întemeiat decizia pe dispoziţiile art.65 alin.1 Codul muncii, în condiţiile în care a avut în vedere conduita salariatului său. In aceste condiţii, concedierea nu a fost determinată de desfiinţarea postului, ci de motive legate de modul în care salariatul îşi îndeplinise atribuţiile de serviciu.

Aspectele invocate puteau constitui motiv de încetare a contractului individual de muncă în baza unui alt temei (concedierea disciplinară) fără a putea fi invocate în cazul unei concedieri întemeiate pe dispoziţiile art.65 alin.1 Codul muncii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs motivat, intimata Garda Naţională de Mediu.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că hotărârea primei instanţe se bazează pe considerente greşite, în raport de temeiurile de drept din Decizia de concediere nr.245/18.01.2008, în care se prevede clar că desfiinţarea locului de muncă a fost efectivă, reală şi serioasă, având la bază aşa cum am arătat în întâmpinare, Hotărârea Guvernului nr.1224/2007, Deciziile nr.300/12.11.2007 şi nr.302/09.11.2007, prin care au fost aprobate Statul de Funcţii şi Organigrama întregii structuri a Gărzii Naţionale de Mediu.

În ceea ce priveşte aspectul legalităţii deciziei de concediere, pe motiv că salariatului nu i s-a pus la dispoziţie lista tuturor locurilor de muncă disponibile, s-a susţinut că această obligaţie nu incumbă unităţii, nefiind vorba de o concediere colectivă. Precizarea, din art.3 al deciziei atacate, nu face altceva decât să vină în sprijinul salariatului, fără să reprezinte o condiţie ca element de legalitate al deciziei - identificarea unor posturi vacante fiind accesorie.

Cu referire la faptul că încetarea contractului de muncă al reclamantului a fost determinată de alte cauze decât cele arătate în decizia nr.245/18.01.2008, s-a arătat că, la emiterea deciziei de concediere, au fost avute în vedere motive obiective, reale şi serioase, ce au condus la desfiinţarea locului de muncă şi nicidecum la existenţa unor situaţii anterioare pe care instanţa de fond le-a reţinut în mod greşit în motivarea sentinţei civile.

Recurenta a invocat, ca practică judiciară, decizia civilă nr.2946/R/2007 pronunţată de Curtea de A p e l B u c u r e ş t i - Secţia a E.-a Civilă şi pentru Cauze privind Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.

În drept recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.347-349 C.pr.civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, cât şi a dispoziţiilor art.304¹ C.pr.civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

Astfel, nu va fi reţinută critica recurentei, referitoare la faptul că în cazul concedierii individuale nu ar exista obligaţia menţionării listei tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenului în care salariatul urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, întrucât, aşa cum rezultă din interpretarea sistematică a prevederilor art.74 alin.1 din Codul muncii, art.74 alin.1 lit.d face doar trimitere la art.64 din Codul muncii, pentru a nu mai reitera condiţiile prevăzute de acesta, fiind evident că legiuitorul a dorit ca menţiunile prevăzute de art.74 alin.1 să fie obligatorii în toate cazurile de concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, cu excepţia menţiunii de la litera c, pentru care a precizat expres că se aplică doar în cazul concedierilor colective.

Cele de mai sus se coroborează , aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă cu dispoziţiile art.80 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, în conformitate cu care, în situaţia în care disponibilizarea nu poate fi evitată conducerea unităţii va comunica în scris salariatului al cărui post urmează a fi desfiinţat dacă i se oferă sau nu un alt loc de muncă ori cuprinderea într-o formă de recalificare profesională în vederea ocupării unui post în aceeaşi unitate, desfacerea contractului individual de muncă putând opera numai în cazul în care salariatului nu i se poate oferi un alt loc de muncă sau în cazul refuzului locului de muncă oferit.

De asemenea, referitor la criticile recurentei care vizează cele reţinute prin sentinţa atacată sub aspectul temeiniciei deciziei nr.245/18.01.2008, Curtea apreciază că în mod corect s-a dat valoare probatorie recunoaşterii cuprinse în întâmpinarea depusă la dosarul de fond de către angajator, cu privire la faptul că „la emiterea deciziei s-a avut în vedere şi faptul că F. G a comis un accident de circulaţie în anul 2006, ca urmare a consumului de băuturi alcoolice, fapt ce a cauzat pagube autoturismului din dotare. U. de un an, reclamantul a avut alte sarcini de serviciu datorită faptului că i-a fost reţinut permisul de conducere până la definitivarea cercetării penale”.

Aşadar, la emiterea deciziei contestate, recurenta-intimată a avut în vedere şi împrejurări care ţin de persoana salariatului şi de conduita acestuia, de unde rezultă că motivul concedierii salariatului nu a fost determinat exclusiv de dificultăţile economice prin care trece angajatorul, de transformările tehnologice sau de reorganizarea activităţii acestuia, potrivit prevederilor art.65 alin.1 din Codul muncii, deşi acesta a fost temeiul de drept al măsurii încetării contractului individual de muncă, indicat în decizie.

Faţă de cele mai sus arătate, în temeiul art.312 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta Garda Naţională de Mediu, împotriva sentinţei civile nr.6216 din data de 09.10.2008, pronunţată de T r i b u n a l u l B u c u r e ş t i – Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, în dosarul nr.8982/3/LM/2008, în contradictoriu cu intimatul F. G H..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.03.2009.

PREŞEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

E. B. D. H. E. I

T. D. E.

GREFIER

N. E.

Red. Z.P.I.

Dact. A.C./2ex

06.03.2009

Jud. fond: N. D.; E. D.