Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 407

Şedinţa publică de la 22 Ianuarie 2010

Completul constituit din:

Preşedinte: (...) (...)-(...)

Judecător: (...) (...)

Judecător: (...) N.

Grefier: B. H.

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanta E. J. împotriva sentinţei civile nr. 2477/18.06.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au răspuns recurenta-reclamantă E. J. şi pentru intimata-pârâtă - avocat ales E. N. J., cu împuternicire la dosar, lipsă fiind unitatea pârâtă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederează că recursul, deşi formulat în termenul legal de 10 zile, este nemotivat.

Curtea, din oficiu, în baza dispoziţiilor art. 306 Cod proc. civ., invocă excepţia nulităţii recursului.

Recurenta-reclamantă pune concluzii de respingere a excepţiei şi pe fond – admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

Avocat J. E. N. pentru intimata-pârâtă solicită admiterea excepţiei şi constatarea nulităţii cererii de recurs.

Curtea, faţă de dispoziţiile art. 137 Cod proc. civ., rămâne în pronunţare asupra excepţiei invocate din oficiu.

CURTEA:

Asupra recursului civil de faţă:

Prin sentinţa nr. 2477 din 18 iunie 2009, T r i b u n a l u l D o l j, a respins cererea privind pe reclamanta E. J., în contradictoriu cu pârâta SC E. SA..

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâtă instanţa a respins ca neîntemeiată apreciind că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 283 alin.1 lit. e din c o d u l m u n c i i ci dispoziţiile art. 283 alin.1 lit. c din c o d u l m u n c i i potrivit cărora termenul de prescripţie este de 3 ani în cazul în care obiectul cererilor de chemare în judecată îl constituie drepturi de natură salarială.

Ori potrivit art. 22 din OG nr. 7 / 2001 sunt considerate venituri din salarii denumite în continuare salarii toate veniturile în bani şi / sau în natură , obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă şi indiferent de denumirea veniturilor sau sub forma care ele se acordă .

În teoria de specialitate unii autori au susţinut acelaşi lucru, respectiv că sunt venituri de natură salarială toate sumele cuvenite în baza unui raport de muncă, în executarea unui contract individual de muncă.

In speţă nu are relevanţă că suma primită este indemnizaţia de concediere, acordată conform prevederilor art. 50 din CCM completate cu prevederile Planului Social, pentru că denumirea de indemnizaţie de concediere nu exclude calificarea dată de legiuitor veniturilor din salarii conform art. 22 din OG nr. 7/2001 astfel că incidente cu privire la prescripţie sunt prevederile art. 283 alin 1 lit. c din Codul muncii, în raport e care acţiunea este formulată în termenul de 3 ani.

Pe fondul cauzei instanţa a reţinut că reclamanta a fost angajata societăţii pârâte până la data de 06.01.2008, dată la care contractul individual de muncă a încetat, pârâta emiţând decizia nr. 127/06.11.2007. Conform acestui contract individual de muncă al reclamantei a încetat activitatea în temeiul art. 65 şi 66 din Codul muncii, respectiv ca urmare a desfiinţării posturilor ocupate de salariat.

Potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2007, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu ţin de persoana salariatului, acestuia i se plăteşte, funcţie de vechimea sa, o indemnizaţie de concediere. E. acestei indemnizaţii redate în cuprinsul aceluiaşi articol sunt minime, ele putând fi negociate cu G. E. (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispoziţiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi.

În Planul Social, la pct. 4 (E. Financiare), urmare a negocierilor finale, tranşele de vechime, funcţie de care se acordă indemnizaţiile de concediere, se reduc ca întindere, iar valoarea indemnizaţiei se majorează. În Planul Social, însă se foloseşte sintagma ,,vechime în E.”, spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se foloseşte sintagma ,,vechime în muncă”.

Reclamanta consideră că cele două noţiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite şi, ca urmare, i se cuvine o dublă compensare pentru concediere : atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât şi cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).

Instanţa a apreciat neîntemeiată această susţinere, pentru următoarele considerente :

În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2007, se stabilesc valorile minime ale indemnizaţiei de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia şi alte valori ale acesteia .

Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaţilor în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile, diminuarea consecinţelor concedierii. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariaţi, funcţie de activitatea depusă de aceştia în cadrul acelei unităţi şi, ca urmare, şi măsurile de protecţie negociate nu pot privi decât această activitate. A interpreta că cele două noţiuni sunt diferite şi privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.

De altfel, aşa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziţii se completează cu cele ale Planului Social şi nu adaugă la acestea.

Contractele colective de muncă aplicabile, negociate pentru anul 2007 prevăd în articolul 50 alin. 1 şi 2 obligaţia angajatorului de a acorda o indemnizaţie de concediere salariaţilor, atât la concedieri individuale, cât şi la cele colective. Această clauză contractuală stabileşte totodată şi condiţiile de acordare, una dintre acestea fiind existenţa unei vechimi în muncă a salariatului. J. alin. 3 permite partenerilor sociali doar modificarea tranşelor de vechime şi a cuantumului valoric al indemnizaţiei. Astfel, părţile au posibilitatea modificării cuantumului indemnizaţiei prin intermediul Planului Social, însă nu şi a condiţiei de acordare.

Instanţa a constatat că în cauză s-au încheiat contractele colective de muncă în perioada 2005 – 2007 şi în cuprinsul art. 50 s-a prevăzut plata unei indemnizaţii minime de concediere în situaţia concedierilor individuale în funcţie de vechimea acestuia : de la o la 3 ani – 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani – 3 salarii medii nete şi peste 10 ani – 5 salarii medii nete.

La alin. 2 s-a prevăzut că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situaţia similară precedentă „.Pe cale de consecinţă în cazul concedierilor colective la calculul indemnizaţiei minime de concediere si va pleca de la formula utilizată pentru concedierea individuală , dar valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu Sindicatul G. - E.. Deoarece conform alin 3 al aceluiaşi articol „valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu G. E..

Potrivit alin 4 „prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social însuşit de părţi”.

Unitatea pârâtă pentru a se conforma prevederilor art. 50 alin 3 din CCM aplicabil a negociat cu sindicatul G. – E. formula de calcul pentru acordarea indemnizaţii de concediere.

La punctul nr. 4 din acest Plan Social, s-a prevăzut o formulă mai avantajoasă de acordare a indemnizaţiei de concediere, comparativ cu formula de calcul utilizată de art. 50 alin 1 din CCM aplicabil, formula de calcul negociată de unitatea pârâtă cu sindicatul liber G. – E. pentru concedierile colective este mult mai avantajoasă valoarea indemnizaţiei de concediere triplându-se, după cum urmează : de la 0,5 ani – 5 ani vechime – 8 salarii; de la 5 – 15 ani vechime – 12 salarii; peste 15 ani vechime – 15 salarii Prin semnarea planului social părţile confirmă faptul că, voinţa comună a părţilor la data semnării acestuia a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor E. indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin 1 din Contractul Colectiv de Muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin 1 din Contractul Colectiv de Muncă.

Instanţa a respins acţiunea formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta E. J. dar fără a menţiona vreun motiv de recurs.

Recursul este nul.

Art.306 Cod procedură civilă prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute în alin. 2.

Recurenta a formulat recurs împotriva sentinţei nr.2477/18 06 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j fără arătarea motivelor de casare sau modificare aşa cum prevede art.303 Cod procedură civilă.

Cum în cauză nu există motive de ordine publică ,Curtea urmează să constate nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de reclamanta E. J. împotriva sentinţei civile nr. 2477/18.06.2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC E. SA, având ca obiect drepturi băneşti.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 ianuarie 2010.

Red. Jud. M.M.

2 ex. C.O./27.01.2010.

Jud. fond. C.E..

M.O.