Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L C R A I O V A

SECŢIA A II-A CIVILĂ ŞI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1198

Şedinţa publică de la 17 Februarie 2010

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

***************************

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta U. E., împotriva sentinţei nr. 3448 din 11 noiembrie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA B, având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică, a răspuns avocat N. J., pentru intimata pârâtă SC E. SA B, lipsind recurenta reclamantă U. E..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care;

Instanţa, constatând cauza în stare de soluţionare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat N. J., pentru intimata pârâtă SC E. SA B, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat.

C U R T E A

Asupra recursului de faţă;

Prin sentinţa nr. 3448 din 11 noiembrie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), j a respins acţiunea formulată de reclamanta U. E., în contradictoriu cu pârâta SC E. SA B.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

Potrivit art. 50 alin. 1 din CCM /2005, în vigoare la data încetării raporturilor de muncă, la concedierile ce nu ţin de persoana salariatului angajatorul are obligaţia de a plăti acestuia o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Coroborând textele enunţate instanţa a concluzionat că s-a instituit în favoarea salariatului concediat o indemnizaţie de concediere, al cărei cuantum nu poate coborî sub acest minim, nefiind însă, exclusă acordarea indemnizaţiei într-un cuantum superior.

Mai mult, instanţa a apreciat că este vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Aceste aspecte au fost, de altfel, lămurite si prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, în sensul că nu se pot cumula indemnizaţiile de concediere.

Din actele dosarului reiese că reclamanta a beneficiat de o indemnizaţie de concediere stabilită cu respectarea prevederilor mai sus amintite, în lipsa unui temei juridic privind obligarea la plata cumulativă a sumelor prevăzute în art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă si a celor prevăzute la punctul 4 din planul social.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta U. E., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită apreciere, interpretare şi aplicare a legii.

În acest sens, recurenta a susţinut că trebuia avut în vedere faptul că drepturile prevăzute la art.50 alin1 CCM sun distincte de cele prevăzute la art.50 alin.4, cele dintâi prevederi având în vedere indemnizaţia minimă de concediere bazată pe vechimea totală în muncă în timp, în timp ce drepturile prevăzute la art.50 alin.4 sunt cele stabilite prin Planul Social şi se bazează pe vechime dobândită în unităţile de petrol.

Au mai arătat recurenta că instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, că nu este posibilă acordarea cumulativă a indemnizaţiei de concediere prevăzută în CCM şi cea stabilită prin Planul social, neavând în vedere că această indemnizaţie a fost menţinută în CCM şi după apariţia Planului Social ( alin.4 din art.50), că aceste drepturi au fost renegociate anual, tocmai pentru a fi acordate, că ele au fost stabilite în cuantumuri şi modalităţi de acordare diferite.

De asemenea, recurenta a menţionat că, prin CCM din anii interiori, s-a stabilit acordarea indemnizaţiei de concediere în raport de vechimea în muncă, dispunându-se că dacă există dispoziţii mai favorabile, se aplică acestea şi că, deşi prin CCM 2004-2007 nu s-a menţinut această din urmă prevedere, fiind înlocuită cu menţiunea completării cu prevederile planului social, trebuiau totuşi avute în vedere disp.art.7 din CCM 2004 -2007, care prevedeau că drepturile salariaţilor prevăzute prin prezentul CCM nu pot reprezenta cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale recunoscute anterior, precum şi ale art. 9 din acelaşi contract conform cărora interpretarea clauzelor din CCM se face prin consens, iar dacă nu se realizează consensul clauza se interpretează conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariaţilor.

Consideră recurenta că dacă s-ar interpreta dreptul dedus judecăţii în sensul că salariaţii beneficiază doar de suportul financiar conform planului social, fără a beneficia de indemnizaţiile de concediere s-ar ajunge la interpretarea clauzei în defavoarea salariaţilor.

A mai susţinut că amendamentul la planul social nu a fost adus la cunoştinţa salariaţilor şi că prin acesta pârâta a stabilit unilateral faptul că dispoziţiile din Planul social exclud dispoziţiile din contractul colectiv de muncă.

O altă critică a recurentei vizează dispoziţiile art. 9 din Planul social, precizând că au fost omise dispoziţiile art. 145 din contractul colectiv de muncă, conform cu care salariul nu poate face obiectul niciunei renunţări sau limitări.

Curtea, examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 50 alin. 1 din CCM /2005, la concedierea din motive ce nu ţin de persoana salariaţilor, angajatorul are obligaţia de a plăti acestora o indemnizaţie minimă de concediere.

La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însuşit de părţi.

Din coroborarea textelor menţionate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensaţie bănească, intitulată indemnizaţie de concediere şi reprezintă una din măsurile de protecţie socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaţilor săi prin CCM, stabilindu-se indemnizaţia minimă de care pot beneficia aceştia.

Aceasta înseamnă că, la data naşterii acestui drept, angajaţilor nu li se pot acorda drepturi băneşti sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.

Este motivul pentru care părţile între care s-a încheiat CCM au înţeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensaţii băneşti, cuantumul acestora şi modalitatea de calcul fiind menţionate detaliat în planul social.

Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părţile au menţionat că angajaţii, în funcţie de vechimea în E., vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizaţii de concediere, iar salariul brut pe E. care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizaţii de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de E. salariaţilor săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizaţie de concediere.

Părţile au înţeles să lămurească acest aspect şi prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voinţa comună a părţilor la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaţilor indemnizaţiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă şi nu de a cumula indemnizaţiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă

Potrivit dispoziţiilor   art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil şi în materia interpretării contractelor colective de muncă, „interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante”.

În condiţiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizaţiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaţilor sunt nefondate argumentele recurentului în sensul că ar fi încălcate dispoziţiile art. 38 din Codul muncii .Plata unei indemnizaţii de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispoziţiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaţilor concediaţi.

Este neîntemeiată şi susţinerea recurentei în sensul că, din interpretarea clauzelor CCM şi Planului Social rezultă că este posibilă acordarea cumulativă atât a suportului financiar, cât şi a indemnizaţiei de concediere prevăzute la art.50 din CCM. Chiar din interpretarea art.7 din CCM 2004-2007, text de lege pe care recurentul îl invocă în susţinerea motivelor sale de recurs, rezultă că nu este posibilă cumularea celor două indemnizaţii.

Potrivit acestui articol inserat în CCM 2004-2007 „ drepturile salariaţilor prevăzute de prezentul CCM nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fot recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convenţională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariaţi se vor aplica acestea”.

Prin urmare, în ipoteza vizată de acest text de lege ( drepturi băneşti mai mari prevăzute în CCM încheiate anterior) se realizează o înlocuire a clauzelor contractuale mai puţin favorabile din respectivul CCM cu clauzele mai favorabile salariaţilor, reglementând drepturi băneşti mai mari din CCM anterioare, iar nu o cumulare a drepturilor băneşti prevăzute prin aceste clauze. În cauza de faţă, în CCM 2004 -2007 şi Planul Social la care art.50 din contract face trimitere, nivelul indemnizaţiilor de concediere în favoarea salariaţilor a fost majorat, astfel încât nu se poate reţine că CCM pe anii anteriori cuprind drepturi mai mari, astfel că nu se poate face aplicarea art.7 din acest contract şi, cu atât mai mult, nu s-ar putea dispune cumularea suportului financiar din Planul Social cu indemnizaţia de concediere prevăzută la art.50 din CCM 2002 sau 2003.

În speţă nu sunt relevante nici dispoziţiile art. 9 din contractul colectiv de muncă şi nici cele ale art. 145 din acelaşi contract, deoarece nu se poate pune problema vreunei renunţări din partea salariaţilor la drepturile salariale, în condiţiile în care pachetele sociale rezultând din aplicarea Planului social sunt net superioare celor prevăzute de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, fiind dispoziţii convenţionale favorabile salariaţilor.

În aceste condiţii sunt apreciate ca neîntemeiate criticile recurentei în ceea ce priveşte fondul cauzei şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 din C o d u l d e procedură civilă, se va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de reclamanta U. E., împotriva sentinţei nr. 3448 din 11 noiembrie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l D o l j în dosarul nr(...), în contradictoriu cu pârâta SC E. SA B.

Decizie irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Februarie 2010

Red. Jud. C. (...)

M.A. 24 Februarie 2010/2 ex.

Jud. fond. M.A.D.

E.E.