Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L T I M I Ş O A R A OPERATOR 2928

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DOSAR NR(...)

DECIZIA CIVILĂ NR. 1852

Şedinţa publică din 24 noiembrie 2009

Curtea constituită din :

PREŞEDINTE : (...) (...)

JUDECĂTOR : DR.(...) (...)

JUDECĂTOR : (...) (...)

GREFIER : (...) (...)

S-a fixat termen de pronunţare asupra recursului declarat de pârâta S.C. U. EXPORT - IMPORT H. SRL A, împotriva sentinţei civile nr. 690 din 23 aprilie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosar nr(...), în contradictoriu cu reclamanta intimată E. J., având ca obiect drepturi băneşti.

La apelul nominal au fost lipsă părţile.

Procedura completă

Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în şedinţa publică din 18 noiembrie 2009; mersul dezbaterilor şi concluziile părţilor au fost consemnate potrivit încheierii aceleiaşi zile care face parte integrantă din prezenta hotărâre când pronunţarea s-a amânat pentru data de 20 noiembrie 2009 şi 24 noiembrie 2009.

C U R T E A

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată :

Prin sentinţa civilă nr. 690 din 23 aprilie 2009, a T r i b u n a l u l u i A r a d s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta E. J. în contradictoriu cu pârâta SC U. Export – Import H. SRL A, s-a anulat concedierea reclamantei dispusă, începând cu data de 23.12.2008, în baza înştiinţării nr. 361/02.12.2008.

A fost obligată pârâta la reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior şi la plata unor despăgubiri egale cu salariile şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data concedierii şi până la reintegrarea acesteia în muncă, respingându-se capătul de cerere privind acordarea unui salariu lunar reclamantei în baza art. 78 din Contractul Colectiv de Muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010.

Totodată a fost obligată pârâta la acordarea sporului de vechime în procent de 5% începând cu data de 24.12.2005, până în luna decembrie 2008, actualizat la rata inflaţiei, începând cu data scadenţei fiecărei plăţi şi până la momentul efectuării plăţii şi la consemnarea sporului de vechime în carnetul de muncă al reclamantei, cu obligarea la plata a 200 de lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantei nu i-a fost întocmită o decizie de concediere, obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 74 Codul muncii, iar pârâta angajatoare a emis doar înştiinţarea nr. 340 /02.12.2008 , comunicându-i că începând cu data de 23.12.2008, încetează contractul individual de muncă „datorită transformărilor tehnologice, a lipsei de contracte şi a crizei economice mondiale”, dar şi cu menţiunea că această înştiinţare constituie preaviz pentru perioada 28.11.2008 – 23.12.2008, în conformitate cu art. 73 alin. 1 din Codul muncii.

De asemenea, s-a reţinut că pârâta deşi a respectat etapele premergătoare emiterii deciziei de concediere prevăzute de art.68 – 71¹ din Codul muncii, a omis să întocmească decizia de concediere conform dispoziţiilor art. 74 Codul muncii, care prevede în mod obligatoriu comunicarea deciziei de concediere salariatului în scris, decizie ce trebuie să cuprindă următoarele elemente: motivele care determină concedierea; durata preavizului; criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. 2 lit. d; lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64.

Ori, art. 75 din acelaşi cod stabileşte că decizia de concediere produce efecte de la data comunicării ei salariatului. Astfel, în absenţa comunicării acesteia (şi, evident, a întocmirii sale), concedierea nu putea să aibă ca efect încetarea contractului individual de muncă, având în vedere dispoziţiile art. 76 din Codul muncii ce prevăd sancţionarea cu nulitatea absolută a concedierii dispuse cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege.

Pretenţia reclamantei de a i se acorda o despăgubire egală cu un salariu lunar, conform art.78 din CCM la nivel naţionala fost respinsă, deoarece a beneficiat de un salariu net din luna anterioară disponibilizării, iar plata efectivă s-a făcut în 10.02.2009, fapt care rezultă din chiar tabelul semnat şi de reclamantă (fila 39), iar reprezentanta reclamantei, nu a mai susţinut acest capăt de cerere, punând concluzii de respingere a lipsei de obiect câtă vreme suma a fost încasată, fapt rezultat din tabelul nominal depus în probaţiune şi semnat de reclamantă.

Sporul de vechime solicitat de reclamantă pentru perioada decembrie 2005 – decembrie 2008, a fost admis în condiţiile în care art. 41 alin. 3 lit. d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007 – 2010 înregistrat la M i n i s t e r u l M u n c i i, Solidarităţii Sociale şi Familiei cu nr. 2895/21/29.12.2006.

In termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate mai sus, a declarat recurs pârâta SC U. Export Import H. SRL, recurs înregistrat la Curtea de A P E L T I M I Ş O A R A sub nr(...).

Solicită în principal admiterea recursului, casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la T r i b u n a l u l A r a d, iar în subsidiar modificarea în parte a sentinţei recurate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Recursul este întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 cod procedură civilă.

Arată că prima instanţă a soluţionat în mod greşit cauza pe excepţia nulităţii absolute pentru necomunicarea deciziei de concediere, fără a pune acest aspect în discuţia părţilor, în condiţiile în care probele administrate au vizat oportunitatea concedierii; că dacă s-ar fi pus în discuţie excepţia, ar fi putut face dovada că a comunicat reclamantei decizia de concediere, aceasta semnând de primire în registrul societăţii la poziţia 118; că prin modul de a proceda au fost vătămaţi în dreptul la apărare; că măsura concedierii a fost legală, chiar instanţa de fond constatând că au fost respectate etapele premergătoare concedierii colective; că în cazul reclamantei sporul de vechime a fost inclus în salariul de bază încă de la încheierea contractului individual de muncă; că instanţa a ignorat prevederile alin. 1 şi 2 ale art. 41 din D. şi s-a substituit voinţei părţilor pentru a determina schimbarea termenilor convenţiei ori de a-i repudia efectele juridice; că hotărârea instanţei de fond nu a fost executată deoarece începând cu 1 martie 2009, societatea şi-a suspendat activitatea pe durată nedeterminată conform încheierii T r i b u n a l u l u i A r a d în dosarul nr. 31978/2009 şi a menţiunilor din certificatul constatator eliberat de ORC de pe lângă T r i b u n a l u l A r a d.

Reclamanta intimată, prin întâmpinarea depusă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei civile recurate, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Cu privire la motivul de recurs privind încălcarea principiului contradictorialităţii, învederând că prin cererea de chemare în judecată, a arătat că pârâta nu a respectat dispoziţiile art.69 din Codul muncii, necomunicându-i toate informaţiile relevante şi fără să le notifice în scris, aşa încât pârâta a avut posibilitatea de a lua cunoştinţă de aceste motive de nelegalitate care fiind invocate prin acţiune, nu se impuneau a fi puse în discuţie separat.

Cu privire la motivul de recurs privind durata preavizului, a arătat că pârâta a emis decizia de concediere cu nerespectarea termenului de preaviz de 20 de zile prevăzut de Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010, art.74 alin.2, şi potrivit art.238 alin.1 din Codul muncii „contractele colective de muncă nu pot conţine clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior”.

A mai arătat că sporul de vechime corect a fost acordat de prima instanţă, neexistând nici o legătură între mărirea salarială şi pretinsa includere a sporului de vechime în salariul de bază.

În drept, a invocat dispoziţiile art.115 şi 118 Cod procedură civilă, art.40 alin.2 lit.c, art.68 alin.1, art.69, art.70, art.78 din Codul muncii, art.41 alin.3 lit.d, art.74 alin.2 şi art.78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 şi art.40 alin.3 lit.d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2005-2006.

Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 cod procedură civilă, instanţa a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu următoarea motivare:

In mod greşit, prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţia nulităţii absolute cu motivarea că pârâta nu a finalizat procedura concedierii prin emiterea unei decizii de concediere pe care s-o comunice reclamantei.

Prin acţiune, reclamanta a solicitat anularea concedierii dispusă de pârâtă, începând cu data de 23.12.2008, obligarea pârâtei la reintegrarea sa pe locul de muncă deţinut până la data de 23.12.2008, la plata unei despăgubiri egale cu salariile şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la data reintegrării pe locul de muncă deţinut anterior, plata sporului de vechime din luna decembrie 2005 până în luna decembrie 2008, conform art.41 alin.3 lit.d din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 20012- 2005; 2005-2006; 2007-2010, iar în subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la acordarea unui salariu lunar conform art.78 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional.

La termenul de judecată din data de 23 aprilie 2009, termen la care au avut loc dezbaterile în fond, reprezentanta reclamantei a pus concluzii de admitere a contestaţiei şi de anulare a concedierii, cu motivarea că nu au fost respectate perioada preavizului şi nici Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, concluziile pârâtei raportându-se şi ele la aceleaşi susţineri.

Instanţa nu a invocat din oficiu şi nici nu a pus în discuţia părţilor nulitatea concedierii pe motiv că nu a fost emisă decizie de concediere în scris care să fie comunicată reclamantei.

Cu toate acestea, prin hotărârea recurată a dispus anularea concedierii pe motiv că nu ar fi fost emisă decizie de concediere conform art. 74 Codul muncii.

Procedând astfel, prima instanţă i-a încălcat pârâtei dreptul la apărare, privând-o de posibilitatea de a se apăra şi de a face dovada emiterii deciziei de concediere în conformitate cu prevederile art. 74 Codul muncii şi a comunicării ei reclamantei.

Încălcarea dreptului la apărare prin nepunerea în discuţia părţilor a excepţiei reţinute ca temei pentru admiterea acţiunii atrage incidenţa dispoziţiilor art. 105 alin. 2 cod procedură civilă, în cauză fiind îndeplinite condiţiile casării conform art. 304 pct. 5 cod procedură civilă.

În recurs, pârâta a depus decizia de desfacere a contractului de muncă nr. 219 din 23 decembrie 2008 şi copia registrului societăţii din care rezultă la poziţia 118 că reclamanta a ridicat sub semnătură în data de 14 ianuarie 2009 decizia de concediere.

Raportat şi la acest aspect, în mod greşit instanţa de fond a soluţionat cauza pe excepţia nulităţii concedierii.

Instanţa de fond a reţinut că a fost respectată procedura premergătoare concedierii, însă nu a analizat şi celelalte motive invocate de reclamantă care ţin de nemotivarea şi nedovedirea cauzelor care au determinat luarea măsurii.

Faţă de cele de mai sus, având în vedere că în mod greşit prima instanţă a soluţionat cauza pe excepţie şi cu încălcarea dreptului la apărare al pârâtei, în baza art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 312 alin. 5 cod procedură civilă va admite recursul pârâtei şi va dispune casarea sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la T r i b u n a l u l A r a d.

Cu ocazia rejudecării cauzei, prima instanţă va clarifica obiectul cauzei dedus judecăţii, raportat la toate susţinerile şi apărările formulate de reclamantă în petitul cererii sale şi pe tot parcursul judecăţii, respectiv dacă s-a solicitat verificarea respectării condiţiilor concedierii colective în condiţiile art.68 alin.1 din Codul muncii, sau dacă este vorba despre anularea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă cu nr. 219 din data de 23.12.2008, situaţie în care se vor analiza legalitatea acestor măsuri dispuse de unitatea pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul pârâtei S.C. U. EXPORT - IMPORT H. SRL A, declarat împotriva sentinţei civile nr. 690 din 23 aprilie 2009, pronunţată de T r i b u n a l u l A r a d în dosar nr(...), în contradictoriu cu reclamanta intimată E. J..

Casează hotărârea recurată şi trimite cauza aceluiaşi tribunal pentru rejudecare.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 24 noiembrie 2009.

PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, (...) (...) DR.(...) (...) (...) (...)

GREFIER,

(...) (...)

Red.V.S../25.11 2009

Thred.M.L./25.11.2009

Ex.2

Prima inst. – N. B. - M. K. - Trib. A