Cabinet avocat Dreptul muncii

R O M Â N I A

CURTEA DE A P E L I A Ş I

SECŢIA LITIGII DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 962

Şedinţa publică de la 16 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREŞEDINTE (...) (...)

Judecător (...) (...)

Judecător (...) (...)

Grefier (...) (...)

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de S.C. E. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 844 din 15.05.2009 a T r i b u n a l u l u i I a ş i intimat fiind D. T..

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă consilierul juridic E. E. pentru recurenta S.C. E. S.A. şi intimatul D. T. asistat de avocat E. U..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al treilea termen şi că prin serviciul registratură s-au depus la dosar înscrisuri de către recurenta S.C. E. S.A., comunicate intimatului .

Instanţa constată că înscrisurile depuse de intimatul D. N. coincid cu cele depuse de recurentă.

Consilierul juridic E. E. pentru recurenta S.C. E. S.A. arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Avocat E. U. pentru intimatul D. T. precizează deasemeni că nu mai are de formulat alte cereri.

Instanţa constată recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul la dezbateri.

Consilierul juridic E. E. pentru intimata-recurentă S.C. E. S.A. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Consideră că hotărârea primei instanţei este netemeinică şi nelegală cu privire la aspectele invocate de ei şi că probele şi dispoziţiile legale nu au fost corect apreciate. Arată că se reţin ca motive de nulitate faptul că societatea nu ar fi respectat dispoziţiile legale prevăzute de c o d u l m u n c i i şi că nu au fost efectuate două notificări. Dar în cauză nu sunt în cazul unor concedieri singulare, iar acţiunea de reorganizare este un singur act complex ce a fost hotărât cu sindicatul de a se desfăşura până în anul 2010. Până acum şi-au pierdut locul de muncă circa 20.00 oameni şi încă îşi vor mai pierde. Mai precizează că prin planul social s-a stabilit procedura de închidere a punctelor de lucru, pachetul financiar compensatoriu şi măsurile de sprijin al celor care şi-au pierdut locul de muncă. Acest plan se desfăşoară pe etape şi fiecare etapă a fost notificată. Conform planului în 2006 s-a închis activitatea de îmbuteliere, iar în anul 2008 a avut loc a doua etapă. Un alt motiv de nulitate invocat ar fi că societatea ar fi fost obligată să notifice şi instituţiile abilitate de pe raza punctului de lucru. Acest lucru este o adăugire la lege şi nu poate fi sancţionat de instanţă. De asemenea s-a reţinut că decizia de concediere s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art.57 din Contractul Colectiv de Muncă. Însă din anul 2005 până în anul 2009 s-au desfăcut peste 18.000 locuri de muncă şi niciodată sindicatul nu a invocat excepţia de nelegalitate. Deciziile de concediere fiind semnate de liderii de sindicat. Sindicatul Distribuţia a ieşit şi a protestat doar atunci când scăderea numărului de angajaţi membri a pus în pericol desfăşurarea activităţii sindicatului şi pierderea de către acesta a sediului pus la dispoziţie. Indică faptul că după pronunţarea hotărârii de reintegrare de către instanţa de fond comunicarea cu cei 16 angajaţi a fost foarte dificilă şi nici unul dintre aceştia nu a vrut să ocupe locurile găsite în ţară. Mai arată că a fost disjunsă şi suspendată judecata cererilor având ca obiect majorarea cuantumului indemnizaţiei de concediere, obligarea intimatei la plata acesteia în cuantum corect, plata contravalorii concediului de odihnă pe anul 2009, a daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată. Depune concluzii scrise la dosar.

Avocat E. U. pentru intimatul D. T. solicită respingerea recursului deoarece hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică. Arată că aspectele invocate de societate nu îşi găsesc suport în dispoziţiile legale ce reglementează disponibilizările colective. Consideră că în mod corect a reţinut prima instanţă că la dosar nu au fost depuse organigrama şi nici statul de funcţii. Apreciază că în faţă de înscrisurile depuse la dosar cu privire la organizarea societăţii nu s-au dovedit atribuţiile consiliului de administraţie. Mai consideră că trebuie avut în vedere că proiectul de concediere colectivă a fost aprobat printr-o hotărâre a consiliului de administraţie şi că hotărârea tribunalului se fundamentează pe dispoziţiile art.68 şi următoarele din c o d u l m u n c i i. În mod greşit se arată că s-a respectat prevăzută de c o d u l m u n c i i deoarece din documentele depuse nu există dovada consultării cu sindicatele. Precizează că nu au existat negocieri cu sindicalele. De asemenea nu există nici dovada notificării către A.J.O.F.M.. Trebuiau să existe două notificări, dar la dosar s-a depus o singură pretinsă notificare din care nu rezultă dacă aceasta a fost înregistrată la instituţiile abilitate şi când. Nu s-a făcut dovada înregistrării notificării la I.T.M. I şi A.J.O.F.M. I. Apreciază că s-a încălcat dispoziţiile art.80 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional deoarece nu s-au respectat aceste obligaţii. De asemenea s-au încălcat dispoziţiile art. 47 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul E. şi prevederile planului social deoarece nu a luat acordul sindicatului. A fost audiat liderul sindical care a arătat că în mod rar, la cererea salariatului, a semnat deciziile de concediere. Mai arată că angajatorul nu a respectat întru totul procedura prevăzută de lege, iar sancţiunea este nulitatea deciziei de concediere. Societatea a reintegrat pe foştii salariaţi în urma hotărârii instanţei de fond, dar buna credinţă a societăţii ar fi fost dovedită dacă îi reintegra pe acelaşi post. La S.C. Petrol M. este acţionar tot E.-ul. Va depune concluzii scrise până la sfârşitul şedinţei de judecată.

Declarând dezbaterile închise.

După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de faţă

Prin contestaţia înregistrată sub nr(...), contestatorul D. T. a chemat în judecată pe intimata S.C. „E.” S.A., solicitând anularea deciziei nr. 47/05.11.2008, reintegrarea pe postul deţinut anterior şi obligarea intimatei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii şi până la reintegrarea efectivă. De asemenea, contestatorul a solicitat şi obligarea intimatei la plata daunelor morale în sumă de 50.000 lei şi a cheltuielilor de judecată. În subsidiar, contestatorul a solicitat majorarea cuantumului indemnizaţiei de concediere prevăzută la art. 6 din decizie la valoarea corect calculată şi obligarea intimatei la plata acestei indemnizaţii şi a tuturor drepturilor salariale pe anul 2009.

În motivarea contestaţiei sale, contestatorul a susţinut că a fost salariatul intimatei, iar la data de 05.11.2008 a fost emisă decizia prin care a fost concediat în baza disp. art. 65 – 67 c o d u l m u n c i i, motivul fiind desfiinţarea postului urmare a unei concedieri colective. Mai susţine contestatorul că decizia este lovită de nulitate absolută întrucât angajatorul nu a respectat procedura legală privind concedierea colectivă. Astfel, concedierea nu a fost dispusă de organul competent, respectiv de Adunarea generală a acţionarilor care aprobă organigrama, structura organizatorică a societăţii, numărul de posturi şi constituirea compartimentelor funcţionale. Hotărârea Adunării generale este obligatorie pentru Consiliul de Administraţie, care nu are dreptul să modifice organigrama astfel aprobată. De asemenea, angajatorul nu a respectat dispoziţiile legale referitoare la competenţa sindicatelor, fiind încălcate prevederile art. 9 din Constituţie, ale art. 74 din Carta Socială Europeană şi ale art. 57 din contractul colectiv de muncă. Tot astfel, au fost încălcate şi disp. art. 46 şi 47 din contractul colectiv de muncă, precum şi disp. art. 51 din acest contract referitoare la ordinea obligatorie pentru aplicarea reducerii de personal şi criteriile minimale. Mai susţine contestatorul că un alt motiv de nulitate este dat de cuprinsul paragrafului final din decizie. Astfel, valoarea indemnizaţiei de concediere este incorect calculată, iar potrivit disp. art. 38 din c o d u l m u n c i i, salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute de lege, orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la aceste drepturi fiind lovită de nulitate.

Contestatorul mai precizează că intimata nu a făcut dovada că se află într-o restructurare, reorganizare efectivă şi reală, care să aibă o cauză serioasă şi obiectivă. De asemenea, angajatorul nu i-a comunicat ce măsuri a luat în ceea ce priveşte diminuarea numărului concedierilor, respectiv nu a făcut dovada că nu a putut evita concedierea, cu toate măsurile întreprinse în comun acord cu sindicatul. Contestatorul consideră că angajatorul a eludat şi dispoziţiile C o d u l u i m u n c i i şi ale contractului colectiv de muncă unic la nivel naţional, potrivit cărora atunci când disponibilizările de personal nu pot fi evitate, se va comunica fiecărui salariat posibilitatea oferirii unui loc de muncă. În plus, susţine contestatorul că a fost concediat pentru motive ce nu ţin de persoana sa în timp ce îndeplinea funcţia de lider sindical, încălcându-se dispoziţiile legale în materie.

Mai arată contestatorul că urmare a acestei concedieri i s-a produs un prejudiciu moral considerabil, ceea ce îl îndreptăţeşte la plata daunelor morale. În ceea ce priveşte cererea formulată în subsidiar, contestatorul susţine că indemnizaţia de concediere prevăzută la art. 6 din decizie nu a fost corect calculată, aceasta fiind de 15 salarii medii brute pe E., iar salariul mediu brut trebuie să fie cel aferent anului 2008.

La primul termen de judecată, contestatorul a depus la dosarul cauzei precizări la contestaţia formulată, arătând că intimata nu a respectat nici disp. art. 46 şi 47 din contractul colectiv de muncă aplicabil. Astfel, art. 47 prevede elementele care trebuie să le cuprindă decizia de concediere, aceste dispoziţii imperative fiind prevăzute şi de art. 74 din c o d u l m u n c i i. Or, decizia de concediere nu cuprinde toate menţiunile obligatorii. În ceea ce priveşte capătul de cerere formulat în subsidiar, susţine contestatorul că indemnizaţia de concediere este greşit calculată, baza de calcul trebuind să o constituie salariul mediu brut pe E. aferent anului 2008.

Intimata S.C. „E.” S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, susţinând că potrivit disp. art. 142 din Legea nr. 31/1990, Consiliul de Administraţie este însărcinat cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectivului de activitate, cu excepţia celor rezervate prin lege pentru adunarea generală a acţionarilor. Or, strategia de marketing şi politica de personal nu intră în competenţa exclusivă a adunării generale a acţionarilor, nici potrivit dispoziţiilor legale şi nici potrivit actelor constitutive ale E.. Astfel, sunt neîntemeiate susţinerile contestatorului potrivit cărora Consiliul de Administraţie nu ar fi avut competenţa să modifice organigrama, respectiv să hotărască desfiinţarea unor locuri de muncă.

Mai susţine intimata că sunt neîntemeiate şi susţinerile contestatorului referitoare la faptul că ar fi fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la competenţa sindicatelor. Astfel, în acord cu dispoziţiile legale aplicabile concedierilor colective şi ale Planului Social semnat la data de 21.04.2005, între conducerea societăţii şi Federaţia Sindicatelor Libere şi Independente din Industria E. Română E. au avut loc nenumărate consultări şi discuţii cu privire la derularea procesului de restructurare şi reorganizare la nivelul întregii societăţi, în cursul cărora sindicatul a fost informat cu privire la toate aspectele sociale generate de realizarea acestui proces. De asemenea, societatea a iniţiat toate procedurile prevăzute de dispoziţiile legale şi a luat toate măsurile în vederea atenuării consecinţelor concedierii. În acest sens, tuturor salariaţilor din cadrul Depozitului H. E. M., care a fost închis în octombrie 2009, li s-au oferit locuri de muncă în staţiile de distribuţie ale E.. B. salariaţi au fost introduşi şi în baza de date a Serviciului Centru de Tranziţie S, continuându-se prin acest serviciu acţiunea de identificare de noi locuri de muncă pentru salariaţii concediaţi. Intimata mai precizează că, în acord cu planul social din 21.04.2005, procesul de restructurare/reorganizare a avut loc în cadrul fiecărei divizii specializate în etape distincte, iar motivele restructurării H. şi soluţiile concrete de realizare au fost prezentate şi agreate de reprezentanţii G. şi de liderii sindicali locali şi au fost concretizate în Proiectele de concediere colectivă înregistrate sub nr. 394/13.05.2008 şi nr. 756/19.09.2008 şi comunicate atât organizaţiei sindicale cât şi instituţiilor prevăzute de lege (Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă şi Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă).

Intimata susţine şi faptul că a respectat dispoziţiile art. 46, 47 şi 51 din contractul colectiv de muncă, respectiv a iniţiat şi respectat toate procedurile şi termenele prevăzute prin dispoziţiile acestor articole. Referitor la ultimul paragraf din decizie, intimata arată că acesta nu constituie o tranzacţie în sensul disp. art. 38 din c o d u l m u n c i i şi, mai mult, chiar dacă salariatul ar fi semnat decizia şi şi-ar fi dat sau nu acordul cu privire la cuantumul indemnizaţiei de concediere, acest aspect nu ar avea nici un efect asupra celorlalte dispoziţii ale deciziei.

De asemenea, intimata precizează că desfiinţarea postului contestatorului a fost efectivă şi a avut cauze reale şi serioase. Pentru realizarea planului de afaceri aprobat de conducerea societăţii, creşterea competitivităţii internaţionale şi pentru susţinerea unui viitor de succes pe termen M., restructurarea şi reorganizarea societăţii au constituit condiţii necesare. Închiderea depozitului de H. E. M. I a fost dispusă în acord cu competenţele patronatului prevăzute de c o d u l m u n c i i şi de contractul colectiv de muncă aplicabil şi pe baza studiilor şi analizelor efectuate de specialiştii în domeniu.

Cât priveşte cererea formulată de contestator în subsidiar, de a i se acorda 15 salarii medii brute pe E., la nivelul salariului mediu aferent anului 2008, intimata precizează că aceasta este lipsită de temei legal, având în vedere disp. punctului 4 din Planul Social.

La termenul de judecată din 21.01.2009, contestatorul a precizat cererea sa privind plata tuturor drepturilor băneşti aferente anului 2009 se referă la plata concediului de odihnă pentru anul 2009, având în vedere disp. art. 93 alin. 3 din contractul colectiv de muncă.

Prin sentinţa civilă nr.844 din 15.05.2009 T r i b u n a l u l I a ş i admite contestaţia formulată de contestatorul D. T., în contradictoriu cu intimata S.C. „E.” S.A.

Constată nulitatea deciziei nr. 47/05.11.2008 emisă de intimată.

Obligă intimata să-l reintegreze pe contestator pe postul deţinut anterior emiterii deciziei .

Obligă intimata să achite contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data încetării contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă.

Disjunge şi suspendă judecarea cererilor având ca obiect majorarea cuantumului indemnizaţiei de concediere şi obligarea intimatei la plata acestei indemnizaţiei în cuantumul corect , plata contravalorii concediului de odihnă pe anul 2009 , a daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin decizia nr. 47/05.11.2008 emisă de intimata S.C. „E.” S.A. s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului D. T., în temeiul disp. art. 65 şi art. 66 c o d u l m u n c i i. Motivul concedierii l-a constituit desfiinţarea postului ocupat de salariat din cadrul Depozitului H. I, ca urmare a reorganizării activităţii Zonei E. I conform Programului de reorganizare aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie al E. S.A. din data de 07.06.2005 şi din 09.08.2005. Din cuprinsul acestei decizii rezultă că salariatul are dreptul la un preaviz de 60 zile calendaristice, care începe să curgă din ziua lucrătoare următoare zilei în care salariatului i se comunică decizia. De asemenea, în cuprinsul deciziei se precizează că la stabilirea ordinii de prioritate la concediere criteriile aplicate au fost cele prevăzute la art. 51 din contractul colectiv de muncă şi că societatea nu dispune de locuri de muncă vacante. Având în vedere menţiunile din cuprinsul deciziei de concediere, precum şi întâmpinarea formulată şi răspunsul la interogatoriul luat intimatei, instanţa reţine că măsura concedierii contestatorului face parte dintr-o concediere colectivă dispusă la nivelul societăţii S.C. „E.” S.A.

În art. 68 din c o d u l m u n c i i este definită concedierea colectivă, iar în următoarele articole legiuitorul a reglementat procedura care trebuie urmată în cazul unei concedieri colective, respectiv obligaţiile care revin angajatorului. Astfel, potrivit disp. art. 69 alin. 1 c o d u l m u n c i i, în cazul în care angajatorul intenţionează să efectueze concedieri colective, acesta are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire cel puţin la metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi şi la atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi. Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, în perioada în care au loc consultări, potrivit alin. (1), pentru a permite sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor să formuleze propuneri în timp util, angajatorul are obligaţia să le furnizeze toate informaţiile relevante şi să le notifice, în scris, următoarele: a) numărul total şi categoriile de salariaţi; b) motivele care determină concedierea preconizată; c) numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere; d) criteriile avute în vedere, potrivit legii şi/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere; e) măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor; f) măsurile pentru atenuarea consecinţelor concedierii şi compensaţiile ce urmează să fie acordate salariaţilor concediaţi, conform dispoziţiilor legale şi/sau contractului colectiv de muncă aplicabil; g) data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile; h) termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaţilor concediaţi. Această notificare prevăzută la art. 69 alin. 2 c o d u l m u n c i i, trebuie comunicată în mod obligatoriu de către angajator Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă şi Agenţiei Teritoriale de Ocupare a Forţei de Muncă, la aceeaşi dată la care a comunicat-o sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor (art. 70 c o d u l m u n c i i).

Potrivit disp. art. 71¹ alin. 1 c o d u l m u n c i i, în situaţia în care, ulterior consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, potrivit prevederilor art. 69 şi 71, angajatorul decide aplicarea măsurii de concediere colectivă, acesta are obligaţia de a notifica în scris inspectoratul T e r i t o r i a l d e muncă şi agenţia teritorială de ocupare a forţei de muncă, cu cel puţin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere. Potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol, notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă toate informaţiile relevante cu privire la intenţia de concediere colectivă, prevăzute la art. 69 alin. (2), precum şi rezultatele consultărilor cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, prevăzute la art. 69 alin. (1) şi art. 71, în special motivele concedierilor, numărul total al salariaţilor, numărul salariaţilor afectaţi de concediere şi data de la care sau perioada în care vor avea loc aceste concedieri. O copie a notificării prevăzute la art. 71¹ alin. 1 c o d u l m u n c i i se comunică de către angajator în mod obligatoriu şi sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor, la aceeaşi dată la care a comunicat-o inspectoratului T e r i t o r i a l d e muncă şi agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă (art. 71¹ alin. 3).

Analizând prevederile art. 69 şi ale art. 71¹ c o d u l m u n c i i, se reţine de către instanţă că angajatorului îi revine obligaţia de efectua două notificări: una în perioada în care au loc consultările cu sindicatul sau reprezentanţii salariaţilor, iar o a doua notificare în perioada ulterioară consultărilor, respectiv după ce angajatorul a luat decizia de a aplica măsura concedierii colective. De altfel, aceste notificări au un conţinut relativ diferit, în sensul că cea de-a doua notificare trebuie să cuprindă unele elemente suplimentare faţă de prima notificare. De asemenea, din cuprinsul dispoziţiilor legale sus – menţionate rezultă că cele două notificări sunt obligatorii.

Or, în speţă, se reţine de către instanţă că intimata nu a respectat procedura prevăzută de lege. Astfel, la dosarul cauzei a fost depusă notificarea înregistrată sub nr. 756/19.09.2008 şi comunicată Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă B, Agenţiei Municipale B pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Alianţei „Distribuţia” a Sindicatelor Libere şi Independente din Sistemul E.. Din cuprinsul acestei notificări rezultă că aceasta a fost efectuată în temeiul disp. art. 71¹ c o d u l m u n c i i. Intimata nu a făcut însă dovada comunicării notificării prevăzute de art. 69 c o d u l m u n c i i, respectiv a notificării din perioada consultărilor cu sindicatul sau cu reprezentanţii salariaţilor. În acest sens, instanţa reţine că intimata nu a făcut dovada că, în perioada consultărilor, ar fi notificat atât sindicatului, cât şi inspectoratului T e r i t o r i a l d e muncă şi agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, următoarele informaţii: numărul total şi categoriile de salariaţi; motivele care determină concedierea preconizată; numărul şi categoriile de salariaţi care vor fi afectaţi de concediere; criteriile avute în vedere, potrivit legii şi/sau contractelor colective de muncă, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere; măsurile avute în vedere pentru limitarea numărului concedierilor; măsurile pentru atenuarea consecinţelor concedierii şi compensaţiile ce urmează să fie acordate salariaţilor concediaţi, conform dispoziţiilor legale şi/sau contractului colectiv de muncă aplicabil; data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile; termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numărului salariaţilor concediaţi. Mai mult, instanţa reţine şi faptul că notificarea înregistrată sub nr. 756/19.09.2008 a fost comunicată Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă B şi Agenţiei Municipale B pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Or, atât timp cât contestatorul are domiciliul în judeţul I şi îşi desfăşura activitatea pe raza judeţului I, instanţa reţine că intimatei îi revenea obligaţia de a comunica notificarea Inspectoratului T e r i t o r i a l d e Muncă I şi Agenţiei Judeţene I pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Se mai reţine de către instanţă că intimata nu a respectat nici prevederile art. 57 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2008. Astfel, potrivit disp. art. 57 din acest contract, desfacerea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, indiferent de situaţie, se face cu acordul sindicatului, din care să rezulte că s-au respectat prevederile contractului colectiv de muncă. Or, în speţă, nu s-a făcut dovada existenţei acordului sindicatului pentru încetarea contractului individual de muncă al contestatorului.

Potrivit disp. art. 76 c o d u l m u n c i i, concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege este lovită de nulitate absolută.

Având în vedere faptul că intimata nu a făcut dovada respectării procedurii prevăzute de lege, instanţa constată că decizia de concediere a contestatorului este lovită de nulitate absolută şi, în temeiul disp. art. 78 c o d u l m u n c i i, a obligat intimata să îl reintegreze pe contestator pe postul deţinut anterior emiterii deciziei şi să achite acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, începând cu data încetării contractului individual de muncă şi până la reintegrarea efectivă.

De asemenea, instanţa, în baza dispoziţiilor art. 165 din C o d u l d e procedură civilă, a disjuns şi a suspendat soluţionarea celorlalte cereri formulate de contestator în contradictoriu cu intimata, având ca obiect majorarea cuantumului indemnizaţiei de concediere şi obligarea intimatei la plata acestei indemnizaţiei în cuantumul corect, la plata concediului de odihnă aferent anului 2009 şi la plata daunelor morale şi a cheltuielilor de judecată, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii privind soluţionarea capătului de cerere privind contestaţia.

Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs S.C.”E.” S.A., prin reprezentanţi legali, considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Susţinerile instanţei de fond potrivit cărora recurenta nu ar fi făcut dovada desfiinţării efective a postului ocupat de contestator sunt neîntemeiate şi contrare probelor depuse la dosarul cauzei.

Astfel, se susţine că închiderea punctului de lucru „Staţia de Ï. B.” şi desfiinţarea tuturor locurilor de muncă aferente a fost dovedită cu: extrasul din statul de funcţii şi decizia nr.20/06.11.2008.

Se mai susţine că E. S.A. nu mai desfăşoară activitate de îmbuteliere şi distribuţie butelii de aragaz. Activitatea diviziei M. din cadrul E. a fost preluată de S.C. E. M. S.A..

În acest sens recurenta depune la dosar certificatul constatator nr.74298/30.04.2009 emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Recurenta mai arată că închiderea punctului de lucru şi desfiinţarea tuturor posturilor a fost recunoscută şi de către contestator prin răspunsul la interogatoriu şi a fost probată cu declaraţia martorului E. J..

Se mai invocă faptul că în mod greşit prima instanţă a reţinut că angajatorul nu ar fi făcut dovada comunicării notificării prevăzute de art.69 din c o d u l m u n c i i.

În acest sens se susţine că în condiţiile existenţei Planului Social, care prevedea că acţiunea de restructurare şi reorganizare a E. S.A. se desfăşoară pe o perioadă de 5 ani ( 2005-2010), nu se mai impunea notificarea elementelor prevăzute de art.69 din c o d u l m u n c i i.

Se mai arată că în toată această perioadă, între administraţie şi organizaţia sindicală au avut şi vor avea loc în mod permanent consultări şi discuţii cu privire la derularea procesului de restructurare şi reorganizare la nivelul întregii societăţi.

Recurenta susţine că notificarea sindicatului, respectiv notificarea organismelor de la sediul social al societăţii cu privire la începerea acţiunii de concediere s-a realizat la data încheierii Planului Social, în anul 2005 şi în continuare, pe divizii în etape succesive. Proiectul de concediere transmis organizaţiilor sindicale împreună cu notificarea înregistrată sub nr.756/19.09.2008 a fost agreată de sindicat, până la data emiterii deciziilor de concediere nefiind primite nici un fel de opoziţii din partea sindicatului.

Se mai arată că nu poate fi reţinut faptul că în mod greşit angajatorul ar fi înregistrat notificarea nr.756 la Inspectoratul T e r i t o r i a l d e Muncă B şi la Agenţia Municipală B pentru Ocuparea Forţei de Muncă, având în vedere faptul că disp.art.70 şi 71¹ alin.3 din c o d u l m u n c i i nu prevăd obligaţia notificării organismelor din raza punctelor de lucru ale angajatorului.

Recurenta mai arată că în cauză au fost respectate dispoziţiile art.57 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2008, existând acordul sindicatului la această concediere.

Astfel, se susţine că mai multe dintre deciziile de concediere emise la aceeaşi dată poartă viza liderilor de sindicat.

În recurs părţile depun la dosar înscrisuri.

Analizând recursul formulat de S.C.”E.”S.A., prin reprezentant legal, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, se reţine că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 47/05.11.2008 emisă de intimata S.C. „E.” S.A. s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatorului D. T., în temeiul disp. art. 65 şi art. 66 c o d u l m u n c i i, pe motivul desfiinţării postului ocupat de către acesta, ca urmare a reorganizării activităţii Zonei E. I, conform prevederilor Planului Social şi ale Programului de reorganizare aprobat prin Hotărârile Consiliului de Administraţie al E. S.A. din 07.06.2005 şi 09.08.2005.

Se reţine că în mod corect prima instanţă a constatat nulitatea acestei decizii de concediere, în temeiul disp.art.76 din c o d u l m u n c i i, pentru încălcarea de către angajator a procedurilor imperativ prevăzute de legislaţia naţională şi comunitară aplicabilă încetării contractului de muncă în condiţiile unei concedieri colective.

Astfel, art.69 alin.1 din c o d u l m u n c i i stabileşte pentru angajator, în cazul în care vrea să înfăptuiască o concediere colectivă, obligaţia de a iniţia, în timp util, consultări cu sindicatul sau cu reprezentanţii salariaţilor, cel puţin cu privire la mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi şi la atenuarea consecinţelor concedierii, iar la alin.2 din acelaşi articol se prevede ca angajatorul să pună la dispoziţia sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor informaţiile relevante în legătură cu concedierile colective, sub forma unei notificări scrise, în vederea formulării propunerilor din partea acestora.

Potrivit disp.art.79 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010, în cazul în care unitatea este pusă în situaţia de a efectua concedieri colective, părţile convin asupra respectării următoarelor principii:

a) angajatorul va pune la dispoziţia sindicatului justificarea tehnico-economică în legătură cu măsurile privind posibilităţile de redistribuire a personalului, modificarea programului de lucru, organizarea de cursuri de calificare, recalificare sau reorientare profesională etc.;

b) justificarea tehnico-economică, împreună cu obiecţiile şi propunerile sindicatului, va fi supusă spre analiză şi avizare consiliului de administraţie sau, după caz, adunării generale;

c) în cazul intenţionează să efectueze concedieri colective, acesta are obligaţia de a iniţia, în timp util şi în scopul ajungerii la o înţelegere, în condiţiile prevăzute de lege, consultări cu sindicatul sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor, cu privire cel puţin la:

- metodele şi mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi:

- atenuarea consecinţelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi.

Acelaşi articol din contractul colectiv de muncă la nivel naţional explicitează şi sintagma de „timp util”, în sensul că prin aceasta se înţelege:

- la întreprinderile cu un efectiv sub 100 salariaţi, cu 20 de zile înainte de notificarea prevăzută la art.71¹ din c o d u l m u n c i i;

- la întreprinderile cu 101-250 salariaţi, cu 15 zile înainte de notificarea prevăzută la art.71¹ din c o d u l m u n c i i;

- la întreprinderile cu peste 251 salariaţi, cu 30 zile înainte de notificarea prevăzută la art.71¹ din c o d u l m u n c i i;

Aceste dispoziţii legale şi convenţionale sunt în concordanţă cu Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la concedierile colective care prevede, la articolul 2, obligaţia angajatorului care intenţionează să efectueze concedieri colective, de a iniţia în timp util consultări cu reprezentanţii lucrătorilor, pentru a ajunge la un acord.

Aceste consultări se referă cel puţin la posibilităţile de a evita concedierile colective sau de a reduce numărul de lucrători afectaţi, precum şi la posibilităţile de a atenua consecinţele prin recurgerea la măsuri sociale însoţitoare vizând, între altele, sprijin pentru redistribuirea sau recalificarea lucrătorilor concediaţi.

Pentru a permite reprezentanţilor lucrătorilor să formuleze propuneri constructive, în timp util, în cursul acestor consultări, angajatorul are obligaţia să comunice în scris toate informaţiile utile, respectiv: motivele concedierilor preconizate, numărul şi categoriile de lucrători care vor fi concediaţi, numărul şi categoriile de lucrători încadraţi în mod normal, perioada în cursul căreia vor avea loc concedierile preconizate, criteriile propuse pentru selectarea lucrătorilor care urmează a fi concediaţi în măsura în care legislaţiile şi practicile naţionale atribuie această competenţă angajatorului şi metoda de calcul al oricăror eventuale indemnizaţii de şomaj, în afara celor decurgând din legislaţiile şi practicile naţionale.

Conform aceleiaşi directive, angajatorul înaintează autorităţii publice competente cel puţin un exemplar al elementelor notificării scrise.

În directivă se mai specifică faptul că, în ceea ce priveşte presupusele încălcări ale obligaţiilor de informare, consultare şi notificare prevăzute de prezenta directivă, nu se va lua în considerare nici o justificare din partea angajatorului, subliniindu-se astfel importanţa respectării acestei îndatoriri.

Având în vedere toate aceste dispoziţii, se reţine că Planul Social invocat de către recurentă, întocmit şi comunicat sindicatului la data de 21.04.2005, nu poate fi considerat ca fiind notificarea scrisă la care art.69 alin.1 din c o d u l m u n c i i şi art.79 din Contractul colectiv de muncă la nivel naţional pe anii 2007-2010 îl obligă pe angajator, pentru o concediere colectivă efectuată în luna noiembrie 2008.

Astfel, Curtea reţine că acest caracter imperativ al normelor privind informarea şi consultarea prealabilă a sindicatului, este dat de însemnătatea respectării acestor îndatoriri pentru protecţia drepturilor salariaţilor ce vor fi afectaţi de această măsură, ce nu trebuie să rămână o simplă formalitate înscrisă într-un act întocmit cu ani de zile înainte de concedierea efectivă, ci are menirea să dovedească faptul că, în raport de situaţia tehnico-economică de la data preconizatelor concedieri, angajatorul chiar a angajat consultări efective cu sindicatele şi a analizat în raport de informaţiile existente la acea dată, posibilităţile de evitare sau de reducere a numărului de salariaţi care vor fi concediaţi, precum şi de atenuare a consecinţelor concedierii.

De altfel, potrivit disp.art.69 alin.2 lit.g) din c o d u l m u n c i i, angajatorul are obligaţia de a menţiona în această notificare data de la care sau perioada în care vor avea loc concedierile, fără ca aceste dispoziţii să poată fi interpretate în sensul că ar putea fi vorba de perioade incerte, de ani de zile, cunoscut fiind că legislaţia în domeniu pune un accent deosebit pe stabilitatea raporturilor de muncă, nefiind admisibil ca asupra unui număr mare de angajaţi să planeze timp de ani de zile pericolul încetării contractelor de muncă.

Luând în considerare faptul că articolul 2 alineatul 3 litera a) din Directiva 98/59/CE a Consiliului face trimitere la comunicarea în timp util a informaţiilor în cursul consultărilor, articolul 2 alineatul 1) din directivă trebuie interpretat în sensul că obligaţia de a iniţia consultările "în timp util" atunci când „sunt avute în vedere” concedieri colective presupune ca iniţierea consultărilor să aibă deja loc înainte ca planurile angajatorului să se afle într-un stadiu în care acesta să fie în măsură să concretizeze informaţiile prevăzute la articolul 2 alineatul 3 litera b) şi să le comunice lucrătorilor.

Se mai reţine că adoptarea Directivei 2002/14/CE din 11 martie 2002 de stabilire a unui cadru general de informare şi consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană a fost determinată şi de necesitatea împiedicării luarii şi anunţării unor decizii grave care să-i afecteze pe salariaţi, fără ca în prealabil să se aplice proceduri adecvate de informare şi consultare a acestora.

Prin aceeaşi directivă s-a mai precizat că este necesar să se consolideze dialogul social şi să se promoveze încrederea reciprocă în cadrul întreprinderilor pentru a favoriza anticiparea riscului.

De asemenea, s-a prevăzut că este necesar, în special, să se promoveze şi să se consolideze informarea şi consultarea cu privire la situaţia şi evoluţia probabilă a ocupării forţei de muncă în cadrul întreprinderii şi, dacă reiese din evaluarea angajatorului că locurile de muncă din întreprindere pot fi ameninţate, cu privire la posibilele măsuri preventive preconizate, în special în ceea ce priveşte formarea dezvoltarea competenţelor lucrătorilor, pentru a contrabalansa evoluţiile negative sau consecinţele acestora şi a mări capacitatea de reinserţie

profesională şi adaptabilitatea salariaţilor care ar putea fi afectaţi.

De altfel, chiar Planul Social întocmit în anul 2005 prevedea că:“Eventualele aspecte legate de restructurare/reorganizare rezultate din planul de afaceri, vor fi comunicate urgent către G., în vederea demarării discuţiilor spre realizarea unui acord în acest sens.

G. va primi toate informaţiile de fundamentare referitoare la decizie şi măsurile planificate, inclusiv activităţile aferente şi o estimare a numărului de angajaţi şi poziţiilor vizate.

Discuţii aprofundate vor avea loc cu cel puţin 8 săptămâni înainte de a fi întreprinsă orice fel de altă acţiune, astfel încât acordul să fie realizat”.

Curtea reţine că angajatorul nu şi-a îndeplinit în speţă aceste obligaţii.

De altfel, şi art.46 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate prevede că, în cazul în care E. S.A. este în situaţia de a opera reduceri de personal, părţile convin ca administraţia să anunţe în scris sindicatul cu privire la numărul şi structura posturilor ce urmează a fi reduse, asupra motivelor ce stau la baza reducerii numărului de salariaţi, precum şi a eventualelor posibilităţi de redistribuire a acestora.

În ceea ce priveşte susţinerea intimatei-recurente în sensul că recurentul-intimat ar fi recunoscut că avea cunoştinţă despre desfiinţarea punctului de lucru în cadrul căruia îşi desfăşura activitatea, Curtea reţine că D. N. a declarat la interogatoriul luat în faţa instanţei de fond că a aflat despre închiderea punctului de lucru T. E. M. la data de 07.11.2008.

Se mai reţine că, în declaraţia sa dată în faţa instanţei de fond, martorul E. J., preşedintele Sindicatului Independent E. I a declarat că, în luna octombrie 2008 s-a deplasat la I o comisie care a adus la cunoştinţă intenţia E.-ului. Cu acea ocazie nu s-a ajuns la nicio concluzie, motivându-se că angajatorul trebuia să respecte legea şi să facă demersurile legale necesare, respectiv să notifice sindicatul şi să găsească soluţii de comun acord în urma discuţiilor cu fiecare salariat.

Martorul mai arată că nu s-a discutat cu nimeni din sindicat despre închiderea punctului de lucru din E. M..

Curtea mai reţine că proiectele de concediere întocmite în perioada 2006-2008, depuse la fond şi în recurs, nu sunt în măsură să acopere încălcarea obligaţiilor ce reveneau recurentei potrivit dispoziţiilor art.69 din c o d u l m u n c i i.

Pentru toate aceste considerente, urmează ca, în temeiul disp.art.312 alin.1 din C o d u l d e procedură civilă, să se respingă recursul declarat de S.C.”E.” S.A. şi să se menţină sentinţa pronunţată de prima instanţă.

În temeiul disp.art.274 din C o d u l d e procedură civilă, recurenta S.C.”E.” S.A., aflată în culpă procesuală, va fi obligată să plătească intimatului D. T. suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. E. S.A., prin reprezentanţi legali, împotriva sentinţei civile nr. 844 din 15.05.2009 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i, sentinţă pe care o menţine.

Obligă recurenta S.C. E. S.A. să plătească intimatului D. T. suma de 100 lei onorariu avocat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.10.2009.

Red./Tehnored.P.D.

13.11.2009- 2ex.-

T r i b u n a l u l I a ş i : U. E.;

B. D..